Ucrainean rătăcit în Munţii Oaşului, găsit în stare de epuizare fizică. Cum se simte bărbatul Webpress, 15 februarie 2024 Potrivit Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare, în urma unei solicitări primite prin SNUAU 112, a fost organizată acţiunea de căutare-salvare a cetăţeanului ucrainean rătăcit în cel mai dificil areal din munţii Oaşului, care cuprinde vârfurile stâncoase Piatra Bixadului respectiv, Piatra Vâscului. Zona este dificila din cauza diferenţelor mari de nivel, a abrupturilor, a văilor înguste şi adânci, întreg perimetrul fiind accesibil doar cu vehicule preparate off-road sau prin parcurgerea „la picior”, au transmis reprezentanții Salvamont, într-o postare pe Facebook. „Întreg arealul montan a fost împărţit pe trei nivele de altitudine şi pe mai multe sectoare de căutare, ca într-un final, după aproape patru ore de la lansarea solicitării, persoana să fie găsită, în stare de epuizare fizică, dar fără să-i fie pusă viaţa în pericol, pe una din văile care coboară direct de pe platoul stâncos al Pietrei Bixadului. După o evaluare primară a stării de sănătate efectuată de către patrula Salvamont, victima a fost coborâtă în siguranţă la punctul de joncţiune stabilit cu SMURD Negreşti Oaş, după care cetăţeanul ucrainean a urmat procedurile legale care se impun în acesta situaţie”, precizează sursa citată. Comunicate noi Stiri
Stiri Revelații OZN: Impactul publicării documentelor clasificate de către Pentagon și implicațiile pentru societatea americană 8 mai 2026 Pentagonul a publicat documente clasificate despre OZN-uri, marcând un moment istoric pentru transparența guvernamentală și deschiderea discuțiilor despre fenomenele neidentificate. Citește mai mult
Business report Tun pe piața crypto din România. Cum am preparat plăcintă cu brânză după o rețetă veche de 2.160 de ani și ce a ieșit. Bugetul pe 2022- proiecții și probleme. Top destinații de vizitat în România în perioada Crăciunului 21 decembrie 2021 Top destinații de vizitat în România în perioada Crăciunului ● Banalul înseamnă doar lipsa noastră de atenție ● Bugetul pe 2022 – proiecții și probleme● Povestea reala a Mariei von Trapp care a inspirat „Sunetul Muzicii”: „Nu era chiar atat de dulce precum personajul fictiv” ● Cum am preparat plăcintă… Citește mai mult
Stiri Frauda de 2,7 milioane de lei la Bistriţa: O analiză a mecanismelor economice și implicațiilor sociale 25 iulie 2026 Frauda recentă de 2,7 milioane de lei la Bistriţa a scos la iveală lacune grave în sistemul economic românesc, subliniind necesitatea unor reforme urgente. Citește mai mult