Se confirmă declarațiile președintelui PNL, Nicolae Ciucă: România a depășit pragul de 95% absorbție a fondurilor europene Webpress, 16 februarie 2024 „Am reuşit cea mai mare absorbţie de fonduri europene din istoria noastră. Ne-a ajutat PNRR-ul pentru că am avut un mecanism pe care l-am agregat în interiorul Guvernului. Am avut un ministru la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, domnul Boloş, care a înţeles şi venea din interiorul mecanismului, dar de unde? De acolo de unde se punea în practică, de la nivelul regiunii de Nord-Vest şi, în felul acesta, 11,3 miliarde a însemnat 20% din cât absorbise România din 2007 până în 2022. O sumă foarte importantă, ceea ce ne-a permis şi în 2023, pentru că mecanismele respective au acţionat şi în 2023, şi putem să vorbim astăzi, pentru prima dată, la finalul unui cadru financiar multianual, de o absorbţie de peste 90% de fonduri europene”, a mai afirmat Nicolae Ciucă la începutul anului. Actualul ministru al Fondurilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, confirmă calculele liberalilor „România a ajuns pe locul 2 în Uniunea Europeană din perspectiva valorii nominale a absorbţiei de fonduri europene pe programele din Politica de Coeziune 2014-2020”, a transmis Câciu. România a primit peste 23,112 miliarde euro din sumele solicitate Comisiei Europene pentru exercitiul financiar 2014-2020, ajungând la un procent de 96%. Comunicate noi Stiri Nicolae Ciucă
Stiri Scandalul evaziunii fiscale în imobiliare: un dezvoltator din Iași acuzat de ANAF pentru prejudicii de 13 milioane de lei 12 mai 2026 Un dezvoltator imobiliar din Iași este acuzat de ANAF de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la peste 13 milioane de lei, ridicând întrebări despre legalitatea activităților din sector. Citește mai mult
Ministrul român de Externe îi răspunde lui Putin: „Scutul de la Deveselu este stric defensiv” 2 februarie 2022 Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, într-un interviu pentru CNN, că scutul antirachetă de la Deveselu este strict defensiv. Afirmația vine în contextul în care președintele Vladimir Putin a declarat că lansatoarele de rachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru Rusia. De asemenea, ministrul a precizat că… Citește mai mult
Problema plajelor lărgite de pe litoral, rezolvată începând din acest sezon – Anunțul ministrului Turismului 28 aprilie 2022 „În cadrul şedinţei de astăzi, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care rezolvă problematica apărută în cursul anului trecut pe plajele de pe litoral. (…) Administraţia Naţională Apele Române a derulat un proiect în două faze care a fost finalizat. În urma finalizării lucrărilor din acest proiect s-a realizat… Citește mai mult