NASA caută 4 voluntari pentru simularea vieții pe Marte. Care sunt condițiile de „angajare” Webpress, 18 februarie 2024 Începând din primăvara anului 2025, 4 voluntari vor petrece 12 luni în cadrul simulării „Mars Dune Alpha”, ce se va desfăşura la Houston, Texas. Situl măsoară 160 de metri pătraţi şi este modelat după conceptul unei staţii de cercetare de pe planeta Marte. Staţia de cercetare va fi o construcţie modulară, realizată prin imprimare 3D, amplasată la Centrul Spaţial Johnson din Houston. Programul este conceput să stimuleze condiţiile şi provocările unei misiuni cu echipaj uman pe Planeta Roşie, printre care administrarea unor resurse limitate, defecţiuni ale unor echipamente şi sisteme, întârzierea comunicaţiilor şi alţi factori de mediu ostili. Printre sarcinile care le vor reveni celor 4 voluntari se numără ieşiri autonome la suprafaţa planetei, operaţiuni cu roboţi, menţinerea habitatului şi creşterea unor culturi. Aceasta va fi cea de-a doua astfel de simulare, ce face parte din programul ”CHAPEA” (Crew Health And Performance Exploration Analog) al NASA, menit să pregătească viitoarele misiuni cu echipaj uman pe această planetă. Persoanele interesate pot aplica până la data de 2 aprilie, conform NASA. Voluntarii trebuie să aibă licenţă în domeniul ştiinţelor naturale, să aibă vârsta între 30 şi 55 de ani, să fie „sănătoşi şi motivaţi”, nefumători şi să fie cetăţeni americani sau să dispună de viză de şedere permanentă în SUA. De asemenea, trebuie să fie vorbitori fluenţi de limba engleză. Comunicate noi Stiri
Premieră pentru România: Iulia Motoc, aleasă în funcția de judecător al Curții Penale Internaționale 5 decembrie 2023 „Alegerea prof. Iulia Motoc în această funcție, în premieră pentru România, reprezintă un succes al diplomației române și reconfirmă profilul țării noastre de stat profund atașat dreptului internațional și ordinii de drept la nivel internațional, precum și valorilor umanismului sprijinite constant de diplomația română. Promovarea prof. Iulia Motoc pentru o… Citește mai mult
Sindicaliștii de la Sanitas au dat în judecată Guvernul României. Ce nemulțumiri au cei din sistemul sanitar 29 noiembrie 2023 ”Am declanşat procesul împotriva Guvernului României. Aproape 75.000 de membri SANITAS s-au alăturat iniţiativei şi au venit lângă noi pentru a da Guvernul în judecată”, au anunţat, miercuri, sindicaliştii SANITAS. Aceştia cer aplicarea integrală a Legii salarizării bugetarilor (Legea 153/2017) pentru toţi membrii SANITAS care fac parte din toate categoriile… Citește mai mult
Florian Coldea, prins în CARACATIȚA Otopeni – Inculpații îl acuză de blocajul la Grindeanu în stenogramele din dosarul șpăgilor pentru duty-free-uri 6 iulie 20237 iulie 2023 Inculpații din dosarul presupuselor șpăgi de pe aeroportul Otopeni susțin în stenograme că ar fi pierdut contractele pentru spațiile comerciale de tip duty free și food întrucât generalul SRI în rezervă Florian Coldea i-ar fi ”blocat” la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Aceasta reiese potrivit documentelor din dosarul cu acordul de… Citește mai mult