Ciolacu ia un calcul un scenariu exploziv: alianță electorală sau politică între PSD și PNL Webpress, 20 februarie 2024 „Sunt ferm convins că mâine, atât eu, cât şi preşedintele Nicolae Ciucă vă vom răspunde la aceste întrebări (legate de organizarea alegerilor europarlamentare şi locale). Este incorect, în timpul unor negocieri şi unor discuţii, eu să vă spun cum se va face. Eu vreau să iau împreună cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă cea mai bună decizie în ceea ce priveşte românii şi viitorul României şi stabilitatea României. Haideţi să vedem care este propunerea finală, nu este o negociere pe funcţii. Sunt două programe de armonizat, fiindcă categoric că vom veni cu un program. Este o cale foarte clară împotriva extremismului din România care există în acest moment şi trebuie să recunoaştem acest lucru şi vom vedea şi percepţia românilor în cazul în care decidem … (…) Una dintre soluţii este o alianţă electorală sau o alianţă politică (a PSD cu PNL – n.r.) care va da stabilitatea României”, a declarat Ciolacu, marţi, la Palatul Parlamentului. Potrivit acestuia, miercuri se vor face publice toate aceste amănunte, însă sunt „şanse foarte mici” să fie comasate şi alegerile prezidenţiale cu cele parlamentare. „Ce vă spun cu certitudine, asta vă spun ca şi prim-ministru al României, eu doresc mâine să anunţ tot calendarul de alegeri”, a transmis Marcel Ciolacu. Comunicate noi Stiri Marcel Ciolacu
Stiri Semne de Stabilizare a Economiei Românești: Analiza Impactului Scăderii PIB-ului și Perspectivele Viitoare 14 august 2026 Ministerul Finanțelor din România anunță semne de stabilizare economică, în ciuda unei scăderi recente a PIB-ului. Analizăm implicațiile și perspectivele viitoare. Citește mai mult
S-a aflat adevărul despre moartea intempestivă a lui Jeff Baena. Regizorul american s-a SINUCIS în propria casă 5 ianuarie 2025 Poliţia şi pompierii chemaţi la faţa locului de asistenta sa care a găsit cadavrul nu au putut face altceva decât să confirme decesul, scrie BFM TV. Jeff Baena era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza din „Parks & Recreation” şi „The White Lotus” din 2021. Cei doi aveau însă o relație… Citește mai mult
Stiri Eșecul negocierilor din Alaska: Lavrov și acuzațiile îndreptate către Statele Unite 24 iulie 2026 Eșecul negocierilor din Alaska între Trump și Putin, așa cum l-a descris Lavrov, subliniază tensiunile geopolitice și provocările în relațiile internaționale. Citește mai mult