Ministrul Apărării, discuții cu omologul austriac despre securitatea din regiunea Mării Negre şi Balcanii de Vest Webpress, 22 februarie 2024 Potrivit unui comunicat al MApN transmis, joi, în cadrul întâlnirii bilaterale cei doi oficiali au abordat subiecte de interes comun pentru securitatea şi cooperarea în domeniul apărării pentru cele două state. „Dialogul s-a concentrat pe situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi Balcanii de Vest, în contextul războiului din Ucraina, precum şi pe cooperarea în cadrul iniţiativelor şi angajamentelor operaţionale din domeniul Politicii de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene”, precizează sursa citată. Conform comunicatului, ministrul român al apărării a apreciat cooperarea dintre militarii români şi austrieci în cadrul angajamentelor operaţionale ale UE în Balcanii de Vest, făcând referire la participarea consistentă a României şi Austriei în cadrul Misiunii EUFOR ALTHEA din Bosnia şi Herţegovina şi în cadrul Misiunii Kosovo Force (KFOR), sub comanda NATO. „România este unul dintre principalii contributori la EUFOR ALTHEA, având dislocaţi în teatrul de operaţii peste 400 de militari. Totodată, din mai 2023, pentru un an, România deţine şi funcţia de şef de stat major al EUFOR. Rămânem ferm angajaţi în cadrul operaţiei, care are un rol cheie în sprijinirea autorităţilor locale, în menţinerea unui mediu stabil şi sigur. Participarea forţelor noastre armate la misiuni în comun reflectă angajamentul României şi Austriei pentru consolidarea securităţii regionale şi contribuie la sporirea interoperabilităţii”, a subliniat ministrul apărării naţionale, citat în comunicat. În final, a fost trecut în revistă stadiul relaţiilor de cooperare în domeniul apărării, cei doi oficiali convenind asupra necesităţii consolidării cadrului normativ bilateral şi continuării cooperării pe teme de interes comun privind securitatea regională. După întrevederile oficiale de la sediul Ministerului Apărării, ministrul Tîlvăr a depus o coroană de flori în cadrul unui ceremonial militar, organizat la Parcela de onoare a eroilor romani, amplasată în Cimitirul Central din Viena, arată MApN. „Sunt recunoscător pentru angajamentul şi dedicarea în conservarea, protejarea şi promovarea obiectivelor comemorative româneşti de pe teritoriul Republicii Austria. Aceste eforturi sunt esenţiale în perpetuarea memoriei eroilor români căzuţi la datorie în războaie şi în educarea tinerei generaţii despre sacrificiul acestora”, a transmis ministrul Tîlvăr. Comunicate noi Stiri
Ana Maria Păcuraru: Analiză de ultimă oră privind cazul fraților Tate. Adevărul din culisele plecării celebrilor milionari 28 februarie 2025 Frații Tate, Andrew și Tristan, care se confruntă cu acuzații grave în România, inclusiv viol și trafic de persoane, au fost recent eliberați de la resticțiile de călătorie. Nu este clar dacă Casa Albă a jucat un rol direct în eliberarea lor, dar oficiali de rang înalt din SUA au… Citește mai mult
Alergiile alimentare ar putea fi tratate cu un medicament pentru astm 26 februarie 2024 Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a autorizat tratamentul la 16 februarie, cu această utilizare specifică, pentru adulţi şi copii cu vârsta de peste un an, într-un context în care alergiile alimentare reprezintă un motiv din ce în ce mai mare de îngrijorare în această ţară.La pacienţii implicaţi în… Citește mai mult
Stiri Tensiuni în Politica Românească: Reacția PSD la Nominalizarea lui Luca Niculescu ca Premier 6 octombrie 2026 Declarațiile lui Sorin Grindeanu subliniază tensiunile dintre PSD și Nicușor Dan, generând o dispută politică care ar putea afecta stabilitatea României. Citește mai mult