Sfidare maximă: președintele PSD Vaslui i-a numit pe alegători „șoareci” Webpress, 24 februarie 2024 La începutul unei conferințe de presă, Adrian Solomon a vorbit despre momentul important pentru orice om politic care, anul acesta, va trece prin patru scrutinuri electorale: europarlamentare, locale, prezidențiale și parlamentare. Deputatul a declarat că, în prezent, sunt 6 UAT-uri unde PSD încă nu și-a stabilit candidații pentru primării, printre care și municipiul Vaslui și orașul Negrești. “A avut loc Consiliul Politic Județean PSD, prin care am validat candidaturile la majoritatea primăriilor din județ. A rămas în suspensie candidatura pentru Primăria Vaslui, o așteptăm pe Ana Rinder să revină din concediu pentru a avea discuțiile preliminare, apoi vom face publice datele sondajului care s-a încheiat săptămâna trecută. La Consiliul Județean, singura candidatură validată prin aclamație, nu neapărat prin vot, a fost a domnului Ciprian Trifan. Urmează ca, în perioada următoare, să începem să lucrăm la listele de consilieri locali și consilieri județeni, astfel încât până la jumătatea lunii martie aceste lucruri să fie finalizate pentru a putea intra în linie dreaptă pentru campania electorală. E un an electoral complet, un an pe care orice om politic și-l dorește măcar o dată în viață și iată că noi am trăit să avem într-un singur an toate tipurile de alegeri. Despre alianțele locale, decizia coaliției a fost ca fiecare organizație în parte să ia decizia, iar decizia noastră luată astăzi a fost să mergem singuri în alegeri. Dacă cineva dorește să se alinieze în spatele domnului Ciprian Trifan este liber să ne propună un protocol de colaborare și apoi vom vedea care sunt căile de urmat“, a declarat Adrian Solomon. Potrivit acestuia, partidul pe care îl conduce va avea mai multe femei candidate anul acesta, față de 2020. Deputatul Adrian Solomon este celebru pentru episodul din 2020 când a făcut scandal noaptea, într-o shaormerie din București, după ce i s-a reproșat că nu poartă mască. Atunci a scăpat cu o amendă de 1300 lei. Comunicate noi Stiri
Cum se circulă în București de Crăciun – Programul Metrorex și STB în perioada 24-26 decembrie 2022 22 decembrie 2022 CUM CIRCULĂ METROUL ÎN BUCUREȘTI DE CRĂCIUN Program Metrorex și STB de Crăciun 2022. Trenurile de metrou vor circula conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale, la un interval de 10 minute, în perioada sărbătorilor de Crăciun, anunţă Metrorex. Program de circulație în zilele nelucrătoare și de sărbători… Citește mai mult
Gabriela Firea, semnal de alarmă: În România, anul trecut, au fost înregistrate peste 1.300 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor 18 noiembrie 2022 „Când vorbim despre copii, nimic nu este mai revoltător decât situațiile de abuz sexual și exploatare sexuală în care sunt implicați și minori. Fiecare caz de care aflu îmi dă fiori! La nivelul Europei, astăzi marcăm Ziua privind protecția copiilor împotriva acestor atrocități. Și, chiar dacă ni se par greu… Citește mai mult
Stiri Radu Miruță și provocările bugetare ale companiilor de stat: O analiză a situației Tarom și a altor entități 19 iunie 2026 Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a respins bugetele mai multor companii de stat, inclusiv Tarom, invocând date financiare nerealiste. Analiza sa ridică întrebări despre viitorul acestor entități și despre eficiența lor economică. Citește mai mult