Război total în USR, Lasconi pune tunurile pe Drulă:”Conducerea a dictat oamenilor ce să vorbească” Webpress, 4 martie 2024 Război total în USR, Elena Lasconi a făcut noi declarații controversate despre conducerea partidului, după ce a fost exclusă de pe lista de la europarlamentare. Primarul din Câmpulung Muscel acuză conducerea partidului că a dictat membrilor ce să comunice, iar Cătălin Drulă ar folosi banii partidului pentru interviuri favorabile. „Nu știu dacă e demufată de la realitate conducerea USR de astăzi, dar cu siguranță face și greșeli. Disciplină nu înseamnă armată. Să fii un bun comunicator nu înseamnă doar să ai predicatele la tine înseamnă să ai empatie și să transmiți emoții. La bărbați e mai greu cu asta. Hai să vă zic eu o treabă: eu credeam că sunt foarte mulți politicieni, majoritatea lor, care se duc cu un punctaj la televiziuni, au zece puncte și alea zece puncte trebuie să le bifeze, ei încearcă să spună punctajele alea. Dar, uitându-mă la relația USR cu presa națională, în mod special, – inclusiv când merge Cătălin Drulă la televizor – am urmărit cu atenție, mai ales în ultimele 3-4 luni și mi-am dat seama că există niște punctaje pe care le au jurnaliștii, și pe care trebuie să le bifeze atunci când au în față persoane care reprezintă USR”, a declarat pentru un alt post de televiziune Elena Lasconi. Comunicate noi Stiri Cătălin Drulă
Kevin Costner, obligat să plătească peste 63.000 de dolari pe lună pensie alimentară pentru copii 7 septembrie 2023 În documentele obținute de Entertainment Tonight, judecătorul Thomas P. Anderle din comitatul Santa Barbara a detaliat cum a ajuns să-i permită lui Costner să plătească mai mult cu aproximativ 100.000 de dolari mai puțin pe lună decât au cerut avocații fostei sale soții. Judecătorul a dispus ca starul din „Yellowstone”… Citește mai mult
Stiri Criza Alimentară în Europa: Impactul Subvențiilor Agricole asupra Prețurilor Alimentelor Sănătoase 22 iulie 2026 Creșterea prețurilor alimentelor sănătoase în Europa este influențată de subvențiile agricole și are implicații grave pentru sănătatea publică. Citește mai mult
Stiri Reconfigurarea Apărării Europene: Tancurile Germane și Viitorul NATO Fără SUA 8 iulie 2026 Europa se reconfigurează în fața provocărilor de securitate, iar tancurile germane simbolizează o nouă eră de apărare autonomă. Analizăm implicațiile acestei tranziții. Citește mai mult