Poliţist de la la IPJ Covasna, arestat preventiv după ce a avut, în mod repetat, relaţii sexuale cu două minore, de 14 şi 15 ani Webpress, 20 martie 2024 „La data de 19.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reținerea unui inculpat (agent de poliție), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă. Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 2021-2022, acesta a întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu două persoane vătămate minore având vârstele de 14 și respectiv 15 ani. De asemenea, a realizat cu telefonul mobil personal și a deținut în acest sistem informatic mai multe materiale pornografice înfățișând persoanele vătămate în ipostaze sexuale explicite.Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna și ai Serviciului Județean Anticorupție Covasna. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Totodată, precizăm că persoana cercetată este agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, iar instituția se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea”, a anunțat Poliția. Comunicate noi Stiri
Lecție uimitoare de empatie și acceptare oferită de o mireasă oarbă, la propria-i nuntă. Ce le-a cerut șotului și invitaților 27 septembrie 2023 Momente emoționante la nunta unei tinere mirese oarbe. Femeia le-a cerut invitaților să își lege la ochi niște bandaje, pentru a experimenta același univers al întunericului pe care l-a trăit ea însăși în ultimii zece ani, potrivit Știri Diaspora. Povestea femeii este la fel de cutremurătoare ca și gestul unic… Citește mai mult
Bărbat, în stare gravă la spital după ce a fost prins sub o placă de beton. Accidentul a avut loc în timp ce lucra la reamenajarea casei 12 aprilie 2024 La fața locului au intervenit imediat pompierii, împreună cu două echipaje de salvare. Bărbatul a primit asistență medicală de urgență la fața locului, iar apoi a fost transportat la spital în stare critică. Autoritățile spun că, atunci când l-au găsit, barbatul era conștient. Serviciile de intervenție cred că, cel mai… Citește mai mult
Accidentare gravă pentru Cătălina Axente la Paris 2024 / A fost scoasă cu targa după ce adversara ei de la lupte a aruncat-o pe spate 10 august 2024 Luptătoarea Cătălina Axente, accidentată, sâmbătă, în optimile de finală ale categoriei 76 de kg, a suferit un traumatism la cervicală şi a fost transportată la spital, a afirmat şeful colectivului medical al Team Romania, Dan Tănase, potrivit Agerpres. „Are un traumatism la cervicală, dar îşi mişcă degetele, picioarele… Mergem la… Citește mai mult