Doliu în lumea teatrului românesc. O cunoscută soprană a murit în urma unei grele suferințe, la doar 35 de ani Webpress, 31 ianuarie 20221 aprilie 2022 Anunțul a fost făcut de Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanţa. „Smaranda a fost prietena pe care oricine și-ar dori-o alături. A fost fiica și sora care și-a iubit și și-a respectart enorm familia. A fost artista de care ar avea nevoie orice teatru de pe această lume, a fost vocea care a apropiat-o de Corul Îngerilor. Smaranda a fost o mare artistă plină de modestie, colega gata să ajute oricând, pe oricine și pe toți laolaltă, a fost o adiere cu tăria unei stânci. Sincere condoleanțe familiei răpuse de durere și tuturor celor ce au iubit-o! Și Dumnezeu să îi odihnească sufletul în Pace și Fericire în Veșnica Sa Împărăție!”, se arată în mesajul postat pe Facebook. Cunoscuta soprană va fi condusă pe ultimul drum miercuri, 2 februarie 2022. Până atunci, omagiul îi poate fi adus la Casa Albastră din Constanţa, iar miercuri, 2 februarie, va fi pentru ultima dată la teatrul pe care l-a slujit. Acolo va avea loc, la ora 13:00, slujba religioasă. Smaranda Drăghici-Pâslaru, una dintre cele mai talentate şi mai valoroase voci ale scenei constănţene, s-a născut la 4 august 1986. A absolvit Colegiul Naţional de Arte ”Regina Maria” din Constanţa (secţia Muzică – canto şi pian), apoi Conservatorul, revenind în oraşul său pentru a străluci pe scena de la malul mării. Arta / Divertisment Comunicate noi Stiri
Vasile Dîncu: „Nu există date despre un eventual atac al Rusiei la gurile Dunării sau în Moldova 4 mai 2022 Ceea ce se întâmplă în Transnistria, este adevărat, au fost doar patru evenimente în trei zile, patru evenimente izolate în Transnistria. Nu arată acestea un pericol iminent, şi astăzi am comunicat şi noi cu autorităţile din Republica Moldova, au anunţat şi public: nu există date că va exista un atac… Citește mai mult
Stiri Controverse în PNL: Congresul pe repede-înainte și disputa juridică a echipei Veștea 19 iunie 2026 Echipa Veștea contestează în instanță organizarea Congresului PNL, acuzând nerespectarea statutului și intenția de modificare a regulilor interne. Citește mai mult
Tânără abandonată noaptea în câmp, după un incident rutier. Caz incredibil la Dispeceratul de Urgența 112 Mureș 18 februarie 2023 O tanara care ramas in camp, inzapezita, dupa ce masina ei a derapat, s-a confruntat cu o situatie revoltatoatre cand a incercat sa obtina ajutor la 112. Operatoarea i-a cerut sa sune la tractari auto, desi in zona nu era semnal. Intamplarea a avut loc in noaptea de luni spre… Citește mai mult