Gabriela Firea intervine în scandalul legat de Alexandru Arșinel: „Îl vedem tulburat, cu lacrimi în ochi, din cauza unei umilințe care te lasă fără cuvinte” Webpress, 1 februarie 2022 „Singura dorință a unui actor este să joace până în ultima clipă a vieții. Aplauzele, publicul și scena îi dau unui artist puterea să continue. Ce i se întâmplă zilele acestea maestrului Alexandru Arșinel este o mare, o imensă nedreptate. Nu poți să-l arunci precum o măsea stricată din teatrul unde a jucat și a creat aproape 60 de ani. Ce a făcut primarul general Nicușor Dan cu Alexandru Arșinel este o dezonoare pe care nimeni nu o înțelege. Maestrul Arșinel nu mai era director al Teatrului de Revistă Constantin Tănase de patru ani și nici nu mai avea vreo funcție de conducere. Își dorea să continue pe postul de consilier artistic și să-i învețe pe actorii mai tineri din experiența adunată zeci de ani pe scenă. Tot ce reprezintă astăzi Teatrul de Revistă Constantin Tănase i se datorează maestrului Arșinel. Nicușor Dan nu a făcut nicio economie la buget după ce l-a îndepărtat pe acest mare actor din funcția de consilier artistic. Mai bine s-ar fi uitat la zecile de consilieri personali și directori numiți politic pe care acum îi caută și procurorii. În 2017, am propus Consiliului General al Capitalei ca actorul Alexandru Arșinel să primească titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București. Am considerat că era un minim gest pe care-l puteam face pentru toate meritele sale artistice și manageriale. Poate nu a fost întâmplător că singurii care au respins proiectul au fost consilierii USR. Iată ce face acum Nicușor Dan, „tatăl” lor. Proiectul a trecut atunci datorită voturilor consilierilor PSD, ALDE, PMP și parțial ai PNL. Din păcate, cinci ani mai târziu, am ajuns să-l vedem pe omul Alexandru Arșinel tulburat, cu lacrimi în ochi, din cauza unei umilințe care te lasă fără cuvinte. O singură bucurie îi mai rămâne maestrului Arșinel: să ne vadă pe toți aplaudându-l la următoarele spectacole în care joacă la Teatrul Tănase”, a transmis Gabriela Firea. Comunicate noi Stiri Alexandru ArșinelGabriela Firea
Stiri Controversa Dianei Stoica: Mesajul despre diversitate și implicațiile sale în societatea românească 16 octombrie 2026 Declarația controversată a deputatei USR, Diana Stoica, despre diversitatea din Guvern a stârnit dezbateri intense privind drepturile LGBTQ+ și reprezentarea în politică. Citește mai mult
Au început să intre banii pe cardurile educaționale pentru elevii din familiile sărace. Ce trebuie să știe părinții? 9 februarie 2024 “Tichetele educaționale, în valoare de 500 de lei, acordate elevilor care provin din familii cu situație financiară precară, au început să fie alimentate cu bani“, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, precizând că, la nivel naţional, sunt 485 de mii de astfel de tichete validate. Conform prevederilor Ordonanței… Citește mai mult
Stiri Războiul din Ucraina: Intensificarea atacurilor rusești și impactul asupra infrastructurii civile 12 iunie 2026 Putin anunță intensificarea atacurilor asupra infrastructurii Ucrainei ca răspuns la atacurile ucrainene, provocând îngrijorări profunde în rândul comunității internaționale. Citește mai mult