PNL nu acceptă trecerea peste liniile roșii în fiscalitate: Cota unică, protejată pentru următorii 10 ani Webpress, 18 aprilie 2024 ”Actuala cotă unică nu și-a epuizat potențialul. Ministerul Finanțelor nu a finalizat procesul de digitalizare. Ca atare, nu putem vorbi și nu cred că ar fi benefic în condițiile în care avem decelerare economică a creșterii în ultimii trei ani. E nevoie de protejarea cotei unice pentru toate efectele pozitive pe care această cotă le-a avut pentru 20 de ani de când a fost ea pusă în practică”, susține senatorul liberal Alexandru Nazare, inițiator al proiectului depus la Senat. „Propunerea legislativă pentru protejarea cotei unice de impozitare în România pentru următorii zece ani” prevede menținerea cotei unice de impozitare, iar „scopul măsurii este de a consolida predictibilitatea și stabilitatea fiscală în România, oferind certitudine atât investitorilor, cât și cetățenilor în ceea ce privește mediul fiscal pentru următorul deceniu”, susțin inițiatorii, senatori și deputați PNL. PNL apără cota unică, inclusiv în Parlament. Ce spun experții în domeniu despre pericolul cotei progresive Conform inițiativei liberale, ”în perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2033, nu se adoptă/aprobă acte normative prin care se modifică, completează sau elimină cota unică de impozitare asupra veniturilor şi profiturilor”. Important de subliniat că în dezbaterea cotă univă vs cotă progresivă de impozitare, PNL are de partea sa specialiștii în domeniu, care combat reintroducerea cotei progresive cu exemple concrete de efecte economice negative: ”Ar însemna în mod implicit o creștere a costurilor cu munca pentru absolut toate companiile din România și, normal, o scădere a eficienței acestora. Nu cred că România își dorește în momentul de față și nu cred că își permite în momentul de față să-și supună economia la un astfel de risc. Statul va pierde venituri bugetare în loc să câștige”, este de părere Dan Schwarz, consultant fiscal și economist. În dezbaterea cotă unică vs cotă progresivă, PNL are de partea sa economiștii și experții fiscali Printre avantajele evidente ale actualului sistem de impozitare, liberalii amintesc creșterea PIB, creșterea investițiilor străine, conformarea fiscală, veniturile stabile, creșterea locurilor de muncă, predictibilitatea fiscală pentru antreprenori. “Prin adoptarea unei abordări legislative care să respecte principiul predictibilității impunerii, economia și societatea românească pot obține beneficii semnificative în viitor. Creșterea veniturilor populației și a antreprenorilor, împreună cu o intensificare a investițiilor publice și private, pot contribui la consolidarea creșterii economice și la îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor români. (…) Economia României va reuși să genereze un PIB/locuitor peste media europeană, până la 31 decembrie 2033, cu beneficii importante asupra standardului de viață al fiecărui cetățean român”, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative. Comunicate noi Stiri
Stiri Vizita Premierului Slovac la Moscova: Un Pas Spre Dialog în Contextul Războiului din Ucraina 8 mai 2026 Premierul slovac Robert Fico va vizita Moscova pe 9 mai pentru a transmite un mesaj lui Putin din partea lui Zelenski, într-o încercare de a promova dialogul în conflictul ucrainean. Citește mai mult
Kremlinul desființează cea mai veche organizație de apărare a drepturilor omului din Rusia. Reacția conducerii grupului Helsinki 25 ianuarie 202326 ianuarie 2023 Tribunalul municipal din Moscova a ordonat miercuri dizolvarea Grupului Helsinki din capitala rusă, cea mai veche organizaţie neguvernamentală pentru protecţia drepturilor omului în Rusia, informează AFP. Instanţa a aprobat cererea depusă în decembrie de Ministerul Justiţiei, interzicând totodată activităţile Grupului pe tot teritoriul Rusiei. Organizaţia a fost acuzată că acţionează… Citește mai mult
Stiri Controversa abandonului pe Muntele Fuji: O analiză a responsabilităților părinților în alpinism 22 august 2026 Un alpinist japonez a abandonat fiul său de 7 ani pe Muntele Fuji, stârnind controverse privind responsabilitatea parentală și siguranța copiilor în alpinism. Citește mai mult