Dezertări în masă: sute de membri AUR au fugit la PNL. Ce i-a nemulţumit Webpress, 24 aprilie 2024 „În urma şedinţei Biroului Politic Local, am decis să părăsesc, împreună cu echipa, partidul AUR. După 3 ani de muncă, activitate politică susţinută, sute de membri înscrişi în organizaţie şi nimic de reproşat echipei noastre, conducerea organizaţiei judeţene a AUR Buzău ne-a întors spatele. Din orice punct de vedere, mai ales meritocratic, organizaţia noastră merita cel puţin două locuri eligibile pe lista candidaţilor la Consiliul Judeţean. Locurile au fost promise iniţial de către conducerea judeţeană a AUR Buzău, dar în final, pe lista candidaţilor la Consiliul Judeţean, organizaţia Nehoiu nu avea niciun reprezentant”, a declarat Anton Băcescu, coordonatorul AUR Nehoiu. Anton Băceanu şi echipa sa au ales să se alăture PNL Buzău, Băcescu fiind desemnat candidat al PNL pentru funcţia de primar al oraşului Nehoiu. „Mă bucur că domnul Anton Băceanu şi cei peste 400 de colegi ai săi au ales să se alăture PNL Buzău şi sper ca venirea lor în rândul liberalilor buzoieni să aducă un suflu nou organizaţiei de pe Valea Buzăului, care are acum toate atu-urile pentru a câştiga Primăria oraşului Nehoiu. Le urăm tuturor bun venit şi îi asigurăm de întregul sprijin al organizaţiei judeţene a PNL Buzău. Ne angajăm să lucrăm împreună pentru a face din Nehoiu un loc mai bun pentru toţi locuitorii zonei” a declarat Adrian Mocanu, preşedintele PNL Buzău. Comunicate noi Stiri
Șeful Agenţiei pentru Energie Atomică vrea să negocieze o soluţie care să garanteze securitatea zonelor nucleare din Ucraina 4 martie 2022 „Am indicat Federaţiei Ruse şi Ucrainei disponibilitatea de a călători cât mai curând posibil la Cernobîl”, a declarat Rafael Grossi în cadrul unei conferinţe de presă organizată de urgenţă la Viena după bombardarea centralei de la Zaporojie de către forţele ruse. Există erori la sistemul de monitorizare a radiaţiilor de… Citește mai mult
Cum se construiește o reputație solidă? Cu ajutorul oamenilor de valoare din companie 26 februarie 2025 Această recunoaștere arată dedicarea companiei de a crea un mediu de lucru în care oamenii nu doar că se simt apreciati, dar pot și să crească profesional, să învețe și să contribuie la transformarea unui viitor fără fum. Într-o discuție cu Gerasimos Contoguris, Director People & Culture, aflăm cum Philip… Citește mai mult
Stiri Impactul utilizării dispozitivelor pirotehnice în fotbalul olandez: O analiză a noilor reglementări și implicații pentru fani și sport 11 septembrie 2026 Decizia Olandei de a suspenda meciurile de fotbal dacă fanii folosesc dispozitive pirotehnice ridică întrebări despre siguranță și cultura sportivă. Citește mai mult