Accident grav în Neamț: Un șofer beat a rănit trei persoane, între care și un copil de doar 5 ani Webpress, 28 aprilie 2024 „În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 31 ani conducea un autoturism din direcţia Cârligi spre Bodeşti, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând cu autoturismul într-un gard. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto şi a altor două persoane, cu vârste de 5, respectiv 29 ani, pasageri în acelaşi autoturism”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu. Potrivit ISU Neamţ, victimele au fost preluate de echipaje SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă. Comunicate noi Stiri
Educatie / Cultura Intrarea Ilegală la Auschwitz: O Reflexie Asupra Memoriei și Identității în Rândul Tinerilor Evrei 21 aprilie 202621 aprilie 2026 Nouă adolescenți de origine evreiască au fost arestați la Auschwitz, ridicând întrebări despre identitate și memorie în rândul tinerelor generații. Citește mai mult
Măsuri imediate după incidentul de la Roșia Montană: Nicolae Ciucă a convocat Comitetul pentru Situații de URGENȚĂ 3 octombrie 2022 Prin HOTĂRÂREA nr. 42 din 03.10.2022 a CNSU sunt dispuse măsuri necesare verificării tehnice a calității construcției și siguranței exploatării barajelor aflate pe teritoriul României. Potrivit hotărârii CNSU, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională Apele Romane și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Inspectoratul de Stat în… Citește mai mult
George Simion anunță o lovitură chiar de Ziua Îndrăgostiților: Peste 150 de aleși locali din PSD și PNL vin alături de AUR 14 februarie 2024 Cei de la AUR anunță că au racolat peste 150 de membri din PSD și PNL, persoane care dețin funcții în administrația locală: „De Ziua Îndrăgostiților avem o surpriză pentru cuplul minune Nicu-Marcel: peste 150 de primari, viceprimari, consilieri locali și județeni din PNL și PSD au venit alături de… Citește mai mult