Atac armat în Franța. Un om a murit, iar alte 3 persoane sunt grav rănite Webpress, 4 mai 2024 Faptele s-au petrecut vineri în jurul orei 23:45, au precizat autorităţile judiciare, confirmând o informaţie difuzată de Actu 17. Când poliţia a ajuns la faţa locului, patru persoane rănite se aflau la sol, a declarat pentru AFP o sursă din poliţie. În ciuda intervenţiei serviciilor de urgenţă, o persoană a fost declarată decedată la faţa locului la câteva minute după incidentul armat. Ceilalţi trei răniţi, ale căror pronosticuri vitale erau grave, au fost evacuaţi către diferite spitale din regiunea pariziană. În cursul nopţii, alţi trei răniţi prin împuşcare au fost internaţi la un centru spitalicesc din Aulnay-sous-Bois, oraş învecinat cu Sevran, a adăugat aceeaşi sursă. Potrivit primelor informaţii, doi indivizi au ajuns într-o parcare cu un autoturism Peugeot 5008. Pasagerul a coborât din vehicul apoi a tras de mai multe ori înainte de a fugi, a precizat sursa din poliţie. Nu au avut loc arestări sâmbătă dimineaţa devreme. A fost deschisă o anchetă pentru crimă cu premeditare de către o bandă organizată şi tentativă de crimă cu premeditare de către o bandă organizată. Ancheta a fost încredinţată brigăzii penale a poliţiei judiciare din Paris, a declarat procuratura pentru AFP. Primarul din Sevran, Stephane Blanchet, a declarat că incidentul armat a avut loc într-o parcare din apropierea unui cămin cultural. ‘”Nu trebuie să ne ascundem: este cu certitudine o reglare de conturi având legătură cu traficul de droguri”, a reacţionat alesul, contactat telefonic de AFP. Comunicate noi Stiri
Stiri Cseke Attila și Viziunea UDMR pentru Un Guvern Eficient: O Analiză Detaliată a Propunerilor Politice 10 august 2026 Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, propune un guvern cu puteri depline bazat pe coaliții mari pentru a preveni accesul extremei la guvernare. În această analiză, explorăm implicațiile acestei viziuni. Citește mai mult
Eugen Tomac: Șansele României de a intra în Schengen până la sfârșitul lui 2024 cresc semnificativ prin procesul la CJUE 8 martie 2023 Prin această acţiune se cere anularea deciziei Consiliului JAI din decembrie anul trecut, privind respingerea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Liderul PMP consideră că acest proces este cea mai rapidă cale de a soluţiona problema aderării României la Schengen, având în vedere că anul viitor este unul electoral…. Citește mai mult
Stiri Evoluția comunicării în contextul securității regionale: Impactul exploziei dronei din Portul Constanța 13 august 2026 Explozia dronei din Portul Constanța a accelerat comunicarea între România și Ucraina, subliniind importanța cooperării internaționale în securitate. Citește mai mult