Prima femeie numită de guvernul taliban la conducerea unei instituții publice! Ce post va ocupa aceasta Webpress, 2 februarie 2022 Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății, Malalai Faizi a fost numită la conducerea unității medicale „datorită meritelor ei”. Faizi a studiat la Universitatea din Kabul pe care a absolvit-o în anul 1996, cu puțin timp înainte de venirea la putere a talibanilor. Apoi, medicul a lucrat în Spitalul pentru copii Indira Gandhi din capitala afgană și în mai multe organisme naționale. Până acum, talibanii au exclus femeile din cadrul instituțiilor, le-au blocat accesul la multe locuri de muncă, le-au restrâns dreptul la educație și libertatea de circulație. Puține femei au fost acceptate în departamentele guvernamentale, în special din domeniul sănătății. De altfel, spitalele care acordă asistență medicală femeilor sunt, de obicei, conduse tot de femei în Afganistan, însă potrivit sursei citate, această numire creează o serie de așteptări în rândul activistelor. În același timp, agenția EFE notează că o astfel de numire ar fi fost de neconceput în precedentul regim taliban, din perioada 1996 – 2001. Comunicate noi Stiri
Stiri Fabrica Philip Morris din Otopeni: O Investiție Strategică pentru Viitorul României 8 iulie 2026 Investiția de 730 de milioane de dolari a Philip Morris în fabrica din Otopeni redefinește industria tutunului în România și o poziționează ca un lider în inovație și sustenabilitate. Citește mai mult
Stiri Uniforma școlară: O dezbatere controversată asupra identității și disciplinei în educație 25 septembrie 2026 Reintroducerea uniformei școlare în România stârnește controverse, iar directoarea unui liceu din București propune alternative viabile pentru a aborda problemele de disciplină și bullying. Citește mai mult
11,03 – valoarea EXPLOZIVĂ a incidenței COVID, de astăzi, din Capitală! Cifrele par de neoprit 25 ianuarie 2022 Cum a evoluat rata de incidența cumulată calculată la 14 zile, în Capitală: 23.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 9.50 22.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 8.77 21.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 8.03 20.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 7.15 19.01.2022 – ora 10:00 –… Citește mai mult