O nouă alianță politică în Parlamentul European: Doi lideri de partid din Austria și Cehia au apărut alături de Viktor Orban Webpress, 30 iunie 2024 Partidul Libertății din Austria (FPO, dreapta radicală), Fidesz al premierului ungar Viktor Orban și partidul populist ceh ANO condus de Andrej Babis au creat o nouă alianță în Parlamentul European, potrivit unui anunț făcut duminică, transmite Reuters. Această mutare ar putea duce la o reorganizare, dar și o divizare a forțelor naționaliste din Parlamentul European, dacă alte patru partide se vor alătura celor trei de mai sus. Pentru a forma oficial un nou grup politic, sunt necesare partide din cel puțin un sfert din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În condițiile în care Fidesz a rămas în afara grupurilor politice mari de când s-a despărțit de Partidul Popular European (PPE) în 2021, Partidul Libertății din Austria (FPO) face parte din grupul politic Identitate și Democrație, alături de Adunarea Națională (RN) al lui Marine Le Pen din Franța. ANO nu face parte din niciun grup politic. „Patrioți pentru Europa” „Astăzi este o zi istorică pentru că astăzi intrăm într-o nouă eră a politicii europene”, a declarat liderul FPO, Herbert Kickl, într-o declarație pentru presă la care au participat și Babis și Orban, convocată din scurt la un hotel din Viena. „Această alianță este concepută ca o rachetă care va aduce la bord și alte partide la nivel european pentru a-și uni forțele și a oferi Europei un viitor mai bun”, a spus Kickl despre „noua alianță patriotică”. Fostul prim-ministru ceh Babis a spus că noul grup se va numi Patrioți pentru Europa. Toți cei trei au vorbit de lupta împotriva imigrației ilegale, dar și de transferul mai multor competențe de la Bruxelles către statele membre. Viktor Orban: „Cerul este limita” La alegerile pentru Parlamentul European din această lună, partidele naționaliste au profitat de îngrijorările alegătorilor cu privire la spirala prețurilor, migrație și costul tranziției ecologice și încearcă să își convertească numărul mai mare de mandate obținute în mai multă influență asupra politicii UE. În timp ce FPO are un avans clar în sondajele de opinie din Austria înainte de alegerile parlamentare din 29 septembrie, Orban se confruntă cu o amenințare tot mai mare în Ungaria din partea noului partid de opoziție Tisza, care a anunțat luna aceasta că se va alătura PPE în Parlamentul European. „Astăzi creăm o formațiune politică care, în opinia mea, va avea un start fulminant și va deveni foarte repede cel mai mare grup al dreptei europene”, a declarat Orban. „Acest lucru se va întâmpla în câteva zile și apoi cerul este limita”, a spus el. Cei trei nu au răspuns la întrebările, însă FPO a transmis că în curând va avea loc o conferință de presă la Bruxelles sau Strasbourg, la care vor participa și alte partide care se vor alătura alianței. Fidesz are, împreună cu aliații săi creștin-democrați KDNP, 11 europarlamentari, ANO – șaăte, iar FPO – șase, potrivit AFP. Comunicate noi Stiri
Stiri Tensiunea arterială crescută în sarcină: Riscuri, complicații și soluții pentru mamă și făt 21 octombrie 2026 Hipertensiunea arterială în sarcină poate avea consecințe grave pentru mamă și copil. Monitorizarea și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor. Citește mai mult
ALERTĂ în toată țara! Deținutul evadat de la Penitenciarul din Găești, de NEGĂSIT 3 decembrie 2021 Polițiștii au vorbit cu rudele bărbatului. Mama acestui a spus că bărbatul nu a venit acasă de când a evdat. Prin urmare, cercetările au fost extinse. În prezent, deținutul de 43 de ani se află pe lista celor mai căutată persoane din țară. Din cei 43 de ani, 15 i-a… Citește mai mult
Captură uriașă de droguri în sectorul 2 al Capitalei 2 iulie 2023 Polițisti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 Poliție, cu sprijinul Direcției Generale a Jandarmeriei Municipiului București, au acționat pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. În urma activităților specifice s-a stabilit că, la o adresă din Sectorul 2, în interiorul unui… Citește mai mult