Comandamentul pentru energie se întruneşte la Palatul Victoria Webpress, 19 iulie 2024 Comandamentul pentru energie se întruneşte vineri dimineaţa, la ora 9,00, la Palatul Victoria, sub coordonarea premierului Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres. Şeful Executivului a anunţat joi, în şedinţa de Guvern, convocarea Comandamentului pentru energie. La şedinţa de lucru participă vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, reprezentanţi ai companiilor şi asociaţiilor din energie, precum şi ai Consiliului Concurenţei. „Prognozele arată că de mâine încolo depăşim faza critică generată de valul masiv de caniculă. În această săptămână, periodic, am stat de vorbă cu domnul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, care a fost extrem de activ şi s-a consultat permanent cu producătorii şi distribuitorii. Vreau să le mulţumesc tuturor lucrătorilor din sistemul energetic naţional, companiilor de stat sau private pentru eforturile făcute ca să trecem de această etapă grea cu cât mai puţine probleme pentru români. Am dispus convocarea pentru mâine dimineaţă a Comandamentului pentru energie. E nevoie să venim cu soluţii eficiente, fiindcă ne aşteaptă în continuare o vară provocatoare”, a declarat joi prim-ministrul Marcel Ciolacu Comunicate noi
Protest cu sorcove la Ministerul Educației: „Olimpicii, bătaia de joc a ministerului!” – Principalele nemulțumiri 2 ianuarie 202231 martie 2022 „Mâine, 3 ianuarie, începând cu ora 12:00, reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Elevilor din București și Ilfov, Federației Părinților și Aparținătorilor Legali și grupului civic „Părinții cer schimbare” vor fi prezenți în fața Ministerului Educației cu sorcove formate din crenguțe de brad pe care vor fi scrise solicitările lor,… Citește mai mult
Povestea Soniei. Casuță nouă pentru o vidră din Horezu rămasă orfană din cauza unei viituri – VIDEO 26 iulie 2023 Centrul pentru Salvarea și Reabilitarea Faunei Sălbatice al Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) din Crângul Petrești, județul Vrancea, a devenit noul cămin al unui pui de vidră venit tocmai de la Horezu (județul Vâlcea). Casa puiuțului, o femelă, a fost luată de apele învolburate ale unui pârâu de munte… Citește mai mult
Cât ar rezista orașul Kiev în fața unei invazii ruse. Ce spun oficialii americani 6 februarie 2022 În ultimele două săptămâni, numărul batalioanelor tactice la graniţă în regiune a crescut la 83 de la 60, în timp ce vineri alte 14 sunt în trecere, au afirmat oficialii sub anonimat pentru Reuters. În ceea ce priveşte momentul unei invazii, este de aşteptat ca terenul să atingă un… Citește mai mult