Accidentare gravă pentru Cătălina Axente la Paris 2024 / A fost scoasă cu targa după ce adversara ei de la lupte a aruncat-o pe spate Webpress, 10 august 2024 Luptătoarea Cătălina Axente, accidentată, sâmbătă, în optimile de finală ale categoriei 76 de kg, a suferit un traumatism la cervicală şi a fost transportată la spital, a afirmat şeful colectivului medical al Team Romania, Dan Tănase, potrivit Agerpres. „Are un traumatism la cervicală, dar îşi mişcă degetele, picioarele… Mergem la spital”, a declarat medicul Dan Tănase. Axente a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce adversara ei, americanca Kennedy Alexis Blades, a aruncat-o pe spate, iar românca s-a lovit dur în zona cervicală. Medicii i-au acordat primele îngrijiri pe saltea şi i-au imobilizat gâtul cu un guler. Sportiva română a fost conştientă, dar a părăsit sala pe targă şi în aplauzele publicului. Luptătoarea română Cătălina Axente a fost învinsă de sportiva americană Kennedy Alexis Blades, sâmbătă, în optimile de finală ale categoriei 76 kg, la Jocurile Olimpice de la Paris. Cătălina Axente (28 ani), dublă medaliată cu bronz la Europene (2020, 2023), a pierdut înainte de limită în faţa unei sportive de doar 20 de ani (0-11). România a participat cu cinci luptători la JO 2024, dar niciunul nu a ajuns în lupta pentru medalii. România a obţinut ultima sa medalie olimpică la lupte în 2016, la Rio, prin sportivul naturalizat de origine rusă Albert Saritov (cat. 97 kg, lupte libere). Comunicate noi Stiri
FOTO | Accident teribil în Buzău. Două persoane au murit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un camion 23 februarie 2022 Potrivit ISU Buzău, în accident au fost implicate un camion și un autoturism. Echipajele de intervenție au găsit la fața locului două victime încarcerate în interiorul mașinii. Acestea au fost extrase de pompieri. Una dintre victime, o femeie, prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar cea de-a doua victimă, un bărbat,… Citește mai mult
Stiri Rusaliile 2026: Tradiții, Obiceiuri și Semnificații Spirituale 31 mai 2026 Rusaliile 2026 reprezintă o sărbătoare profundă în tradiția ortodoxă, plină de obiceiuri și semnificații spirituale. În acest articol, explorăm tradițiile, rânduielile și credințele populare asociate cu această sărbătoare. Citește mai mult
Foametea și războiul, cele mai mari amenințări ale viitorului. Suntem prea mulți pentru resursele pe care le mai avem? 22 octombrie 2023 Un studiu care a inclus un sondaj desfășurat printre 58 de experți britanici de top în domeniul alimentar au arătat că, în următorii 50 de ani, lipsa de alimente, generată de evenimente precum fenomene meteorologice extreme, ar putea provoca tulburări majore pe întreaga suprafața a Planetei, potrivit BZI. Scăderea… Citește mai mult