Doi soți din Alba au fost nevoiți să fugă de acasă, după ce fiul acestora a amenințat că îi omoară. Jandarmii au intervenit în forță Webpress, 5 februarie 2022 Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că vineri seara, jandarmii au fost solicitaţi să intervină în cartierul Bărăbanţ din Alba Iulia, unde un bărbat îşi ameninţa părinţii cu o sabie. Intervenţia jandarmilor a fost solicitată prin apel la 112 chiar de tatăl ameninţat, deoarece, spunea acesta, fiul său îl sunase şi îl ameninţase cu moartea. Speriat că tânărul îşi va pune ameninţarea în practică, apelantul s-a refugiat împreună cu soţia la o rudă. Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Alba s-a deplasat de urgenţă în cartierul Bărăbanţ şi l-a identificat pe agresor. Acesta avea asupra sa o sabie de aproximativ 80 cm, pe care nu a mai apucat să o folosească, fiind imobilizat imediat de oamenii legii. Tânărul şi-a motivat comportamentul agresiv prin aceea că avea numeroase neînţelegeri cu tatăl său, de multe ori pe baza consumului excesiv de alcool”, a transmis Jandarmeria Alba. Agresorul a fost predat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, care va continua cercetările în acest caz. Comunicate noi Stiri
Rareş Bogdan: „Pentru noi, acceptabilul este doar intrarea în Schengen în 2024, pe toate tipurile de graniţe” 11 decembrie 2023 „În momentul acesta, faţă de anul trecut România are o altă situaţie. Culoarele diplomatice dintre România şi Austria sunt deblocate şi după ce 7 luni de zile nu au fost purtate dialoguri, începând din august au început dialoguri susţinute şi poziţia Austriei se va flexibiliza şi veţi vedea o schimbare… Citește mai mult
Impactul Filmului „Fjord” al lui Cristian Mungiu asupra Cinematografiei Românești și Perspectivele pentru Premiul Oscar 25 mai 2026 Includerea filmului „Fjord” al lui Cristian Mungiu pe lista proiectelor strategice pentru Oscar marchează un moment crucial pentru cinematografia românească. Citește mai mult
Sfârșitul pandemiei de coronavirus, tot mai aproape: „Există speranță. Până la sfârșitul anului se transformă într-un virus endemic” – Cum trebuie decriptat anunțul OMS 23 ianuarie 2022 Miron Mitrea a declarat la Realitatea, în cadrul emisiunii Culisele Puterii, că după ce a citit opiniile celor mai cunoscuți epidemiologi tinde să dea crezare pronosticurilor optimiste care susțin că pandemia ar putea să se încheie în acest an. Chiar și OMS a comunicat public că restricțiile de circulație ar… Citește mai mult