Pământul a fost lovit de o nouă furtună solară Webpress, 13 august 2024 Pământul a fost lovit luni de o furtună geomagnetică intensă care ar putea persista în timpul nopții și ar putea face ca aurora boreală să se vadă la latitudine mai joase, a anunțat NOAA. Condiții corespunzătoare unei furtuni geomagnetice de nivel 4 pe o scară de 5 au fost observate luni începând cu ora 15:00 GMT, potrivit unui centru specializat atașat Administrației Naționale Americane pentru Oceane și Atmosferă (NOAA), citează AFP. Aceste condiții „ar putea persista până în această seară”, dar nu sunt așteptate să crească în intensitate, a adăugat NOAA într-un comunicat. Un astfel de eveniment „ar putea duce la apariția unor aurore luminoase până în Alabama și nordul Californiei”, potrivit agenției. Această nouă furtună solară este cauzată de ejecțiile de masă coronală (CME), explozii de particule care părăsesc Soarele. Atunci când aceste particule ajung pe Pământ, ele îi perturbă câmpul magnetic. „Există o mulțime de aurore în acest moment… Dacă durează până la căderea nopții aici, am putea vedea câteva”, a scris pe X Eric Lagadec, astrofizician la Observatoire de la Côte d’Azur din Franța. Duminică, astronautul NASA Matthew Dominick postase deja pe X o fotografie superbă a aurorei boreale făcută de pe Stația Spațială Internațională, unde se află în prezent. Comunicate noi Stiri
Crin Antonescu spune că este posibil ca Iohannis să-și anunțe luni retragerea, la întâlnirea cu liderii de coaliție 9 februarie 2025 „La această întâlnire pot să presupun că poate fi vorba de varianta în care președintele decide să se retragă. De asemenea, s-ar putea discuta despre procedura de suspendare care începe în Parlament. Se poate să vrea să afle dacă este posibil să fie suspendat”, a răspuns Antonescu, la întrebarea moderatoarei… Citește mai mult
Stoltenberg: Rusia încearcă să înghețe luptele din Ucraina pe timpul iernii, înaintea unei ofensive în primăvară 7 decembrie 2022 „Ce vedem acum este că Rusia încearcă să impună un fel de îngheţare a acestui război, cel puţin pentru o perioadă scurtă, pentru a se putea regrupa, repara, recupera şi apoi pentru a încerca o ofensivă mai mare în primăvară”, a afirmat Stoltenberg în cadrul unui eveniment public organizat de… Citește mai mult
Ungaria se descurcă! Negociază un acord cu americanii pentru a reduce din efectele tarifelor SUA pentru UE 8 martie 2025 Ungaria și Statele Unite ale Americii vor conveni asupra unui pachet de cooperare economică ce va ajuta economia ungară și ar putea compensa efectul unor posibile tarife americane, a declarat sâmbătă premierul Viktor Orban. Orban, un susținător al președintelui american Donald Trump, a spus că pachetul economic va extinde alianța politică deja existentă… Citește mai mult