Accident grav în Galați. Un adolescent de 15 ani a furat maşina părinţilor și a intrat într-un stâlp de electricitate Webpress, 15 decembrie 2024 Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi au anunţat că poliţiştii au intervenit, duminică, la ora 1.18, la un eveniment rutier produse pe strada Gheorghe Petraşcu, din municipiul Tecuci. ”Cu ocazia verificărilor efectuate, aceştia au stabilit că un adolescent, în vârstă de 15 ani, din aceeaşi localitate, ar fi sustras cheile autoturismului din locuinţa părinţilor, fără ştirea acestora, şi ar fi condus vehiculul pe strada menţionată, când ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi intrat pe contrasens şi apoi într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului, pe care l-a doborât la pământ”, au anunţat poliţiştii. Adolescentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi furt în scop de folosinţă. Comunicate noi Stiri
Stiri Bătălia pentru Kupiansk: Strategii subterane și provocările soldaților ruși în războiul modern 27 mai 2026 Bătălia pentru Kupiansk este un exemplu al complexității războiului modern, unde soldații ruși riscă vieți în conducte subterane pentru a avansa pe front. Citește mai mult
Dana Budeanu și Clotilde Armand, noi contre pentru o barieră. Primărița rezist a ordonat demolarea construcției ilegale 20 martie 2024 Clotilde Armand a trimis muncitorii de la ADP Sector 1 să taie gardul ridicat de Dana Budeanu de la intrarea pe strada unde locuiește. Edilul spune că vedeta nu a ținut cont de amenda de o mie de lei pe care a primit-o și nu a demolat construcția ilegală. „Sunt… Citește mai mult
Rareș Bogdan: Acest om, dacă țara ar funcționa cum ar trebui, ar fi astăzi la scorul pe care îl va avea în turul 2, la peste 65%. Pe Ciolacu îl batem în turul 2 21 noiembrie 2024 Rareș Bogdan a afirmat că, într-o societate care funcționează corect, Ciucă ar trebui să obțină un procentaj semnificativ de voturi, de peste 65%. Acesta a argumentat că alegătorii români vor aprecia un om cu o carieră solidă și o viață de familie bine construită, față de contracandidații care, în opinia… Citește mai mult