Sectorul 4 s-a transformat într-un adevărat șantier la sfârșitul acestui an Webpress, 19 decembrie 2024 Astfel, sfârșitul anului aduce vești bune pentru familiile din zona Bulevardului Constantin Brâncoveanu. Clădirea Grădiniței Școlii Gimnaziale nr. 96, care se reface de la zero cu bani nerambursabili obținuți din PNRR, renanște la propriu în aceeași curte în care micuții cartierului și-au început aventura educațională. Cum vremea este încă bună pentru lucru în aer liber, constructorii pregătesc deja partea metalică a structurii de rezistență pentru viitorul spațiu în care vor fi primiți aproximativ 200 de copii. Iar în urma lor, angajații Totul Verde sunt responsabili cu curățenia. De asemenea, constructorii care lucrează la noul spital de pneumoftiziologie, de pe Calea Șerban Vodă au avansat serios cu lucrările. Care sunt realizate cu responsabilitate pentru următoarele generații de medici și de pacienți ce vor folosi, în viitorul apropiat, această facilitate medicală. Același lucru se întâmplă și la Școala Gimnazială George Topârceanu. Refacerea clădirii, cu fonduri obținute din PNRR, avansează în ritm susținut. Fațada este deja finalizată, iar acum, constructorii trag tare la interior, pentru încheierea lucrărilor de montare a instalațiilor termice și de ventilație, astfel încât, după vacanța de iarnă, să se poată trece și la finisaje în sălile de clasă. Comunicate noi Stiri
2 dintre motocicliștii interlopi care au bătut un patron de restaurant din București au DISPĂRUT. Detaliu surpriză în anchetă 23 iunie 2023 La data de 23.06.2023, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală față de șase inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat și tulburare a ordinii și liniștii publice. În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de… Citește mai mult
400 de credite pentru studenţi şi familii tinere, în condiţii avantajoase, acordate de bănci în ultima lună. Ce PLANURI are Ministerul Familiei pentru 2023 23 decembrie 2022 Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse plătește deja dobânzile subvenționate pentru creditele solicitate în programele „Student Invest” și „Family Start”, a precizat ministrul social-democrat, într-o postare pe contul său de Facebook. În doar o lună, băncile au primit solicitări de la aproape 300 de studenți și 100 de… Citește mai mult
Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Primăvara își intră în drepturi! 14 martie 2023 Prognoza meteo pentru săptămâna 13.03.2023 – 20.03.2023 Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, spun meteorologii. În ceea ce privește ploile, regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane. Prognoza meteo… Citește mai mult