Doi bărbaţi, reţinuţi după ce au sechestrat o tânără pe care o chemaseră pentru a întreține relații sexuale Webpress, 20 decembrie 2024 ”Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 18 decembrie a.c., în timp ce tânărul de 20 de ani se afla la locuinţa unchiului său, de 48 de ani, ar fi invitat la acest imobil o tânără de 18 ani, din municipiul Motru, în scopul de a întreţine relaţii sexuale contra unei sume de bani. Ulterior, bărbatul de 48 de ani şi-a manifestat şi el dorinţa de a întreţine relaţii intime cu tânăra, însă aceasta nu a dorit. Având în vedere refuzul, cei doi ar fi lipsit-o de libertate pe aceasta, ţinând-o împotriva voinţei sale, în locuinţă, pentru a o convinge să întreţină relaţii sexuale”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj. Conform sursei citate, tânăra ar fi sunat un cunoscut pentru a-i cere ajutorul. Acesta a reușit să o scoată pe fată din imobil, în urma unei altercaţii cu bărbatul de 48 de ani. În cursul cercetărilor s-a dispus examinarea medico-legală a celor implicaţi, totodată fiind efectuată şi cercetarea locului faptei. Poliţiştii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru. Comunicate noi Stiri
Cel mai toxic pește vândut în România. Mulți îl consumă fără să știe ce pun, de fapt, pe masă 31 decembrie 2023 În ciuda popularității sale datorate prețului accesibil și lipsei de oase, peștele Pangasius, cunoscut și drept Basa, ar purta, potrivit mai multor cercetări, o serie de riscuri pentru sănătate. Pescuit într-unul dintre cele mai poluate râuri din lume, respectiv Mekong, acest tip de pește conține niveluri crescute de mercur. În… Citește mai mult
Război Ucraina. Putin anunță că mobilizarea parțială va fi finalizată în două săptămâni. Câți recruți a reușit să strângă 14 octombrie 2022 „În prezent, au fost mobilizate 222 de mii de persoane. Nu sunt planificate activități suplimentare de mobilizare. Ele nu sunt necesare. Cred că în termen de două săptămâni toate activitățile de mobilizare vor fi finalizate”, a declarat Putin, în cadrul unei conferințe de presă după călătoria sa la Astana. Potrivit… Citește mai mult
Stiri Decizia CCR privind daunele morale în cazurile de atacuri ale animalelor sălbatice: O analiză detaliată a implicațiilor legale și sociale 6 octombrie 2026 Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale reglementările privind daunele morale pentru victimele atacurilor animalelor sălbatice, generând o amplă dezbatere asupra drepturilor acestora. Citește mai mult