Schimbare URIAȘĂ de la 1 ianuarie. După intrarea în Schengen, dispar peste 30 de puncte de trecere a frontierei – Lista completă Webpress, 26 decembrie 2024 Printre punctele de frontieră care vor fi închise se numără: Petea, Carei, Săcuieni, Episcopia Bihor, Borș, Salonta, Vărșand, Curtici, Nădlac, Nădlac II, Cenad, Borș II, Beba Veche și altele. Pe de altă parte, potrivit acordului semnat la începutul lunii decembrie de miniștrii de Interne din Bulgaria, România, Austria și Ungaria, Bulgaria și România vor face controale la frontierele terestre încă 6 luni după aderare. În timp ce controalele la frontierele terestre dintre România și Ungaria vor persista, granița dintre Bulgaria și Grecia va fi scutită de aceste controale odată ce Bulgaria va intra pe deplin în Schengen. Polițiștii de frontieră vor putea face controale aleatorii atât în zona vechilor vămi, cât și în zonele verzi – cele care delimitează teritoriul unui stat, fără a fi fost prevăzute cu puncte vamale. MAI precizează că în condițiile în care controalele la frontieră pot fi reintroduse temporar – conform cadrului juridic Schengen – imobilele vămilor, inclusiv perimetrele acestora, ar urma să intre în conservare. În schimb, echipamentele pot fi utilzate de instituțiile care le au în patrimoniu, în funcție de nevoile operative. Comunicate noi Stiri
Stiri Tensiuni internaționale: Marco Rubio acuză Ucraina de atacuri asupra navelor care transportă petrol pentru SUA 22 septembrie 2026 Marco Rubio acuză Ucraina de atacuri asupra navelor care transportă petrol pentru SUA, generând controverse și subliniind complexitatea conflictului din Ucraina. Citește mai mult
Cea mai bună dietă de urmat în februarie – Cum să mănânci sănătos și sățios 3 februarie 2024 Legume de Sezon: Varză de Bruxelles: Aceste mici bucățele verzi sunt bogate în fibre, vitamina C și K, precum și în antioxidanți. Le poți găti la cuptor cu puțin ulei de măsline și mirodenii pentru un gust delicios. Sparanghel: Sparanghelul este o sursă excelentă de acid folic, vitamina K… Citește mai mult
Stiri Racheta de Croazieră „Filin”: O Nouă Provocare în Conflictul Rus-Ucrainean 22 octombrie 2026 Racheta de croazieră „Filin” reprezintă o nouă provocare în conflictul ruso-ucrainean, având implicații strategice și tehnice semnificative. Citește mai mult