Trump cere Curţii Supreme să nu se pronunţe încă asupra legii care ar putea interzice TikTok Webpress, 28 decembrie 2024 Legea ar obliga proprietarul chinez al TikTok, ByteDance, să vândă platforma unei companii americane, altfel riscând interzicerea în SUA. Congresul american a votat în aprilie pentru interzicerea TikTok, dacă ByteDance nu vinde aplicaţia până la 19 ianuarie. TikTok, care are peste 170 de milioane de utilizatori americani, şi fondatorul său au încercat să obţină anularea legii. Dar dacă instanţa nu se pronunţă în favoarea lor şi nu are loc nicio răsturnare de situaţie, aplicaţia ar putea fi efectiv interzisă în Statele Unite la 19 ianuarie, cu o zi înainte ca Trump să-şi preia oficial funcţia. Sprijinul lui Trump pentru TikTok reprezintă o schimbare de atitudine la 180 de grade faţă de anul 2020, când a încercat să blocheze aplicaţia în Statele Unite şi să forţeze vânzarea acesteia către companii americane din cauza proprietăţii sale chineze. Totodată, arată efortul semnificativ depus de companie în timpul campaniei prezidenţiale pentru a încerca o soluţie cu Trump şi echipa sa. „Preşedintele Trump nu ia poziţie cu privire la fundamentele de bază ale acestei dispute”, a declarat John Sauer, avocatul lui Donald Trump, care este, totodată, alegerea lui Trump pentru funcţia de procuror general al SUA. „În schimb, el solicită respectuos Curţii să ia în considerare suspendarea termenului prevăzut de lege pentru un deznodământ, 19 ianuarie 2025, în timp ce analizează fondul acestui caz, permiţând astfel viitoarei administraţii a preşedintelui Trump să aibă posibilitatea de a urmări o rezolvare politică a chestiunilor în discuţie în acest caz”, a adăugat el. Comunicate noi Stiri
Intâlnire crucială la București. Klaus Iohannis, un nou mesaj despre dronele rusești căzute în România – VIDEO 7 septembrie 2023 „Una dintre lecțiile războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este că interdependența economică poate fi instrumentalizată periculos împotriva noastră. (…) În circumstanțele actuale, consolidarea conectivității civile, dar și militare între nordul și sudul regiunii este un obiectiv politic regional major. O mobilitate sporită și o conectivitate mai bună consolidează… Citește mai mult
Un soldat rus care a dezertat face dezvăluiri: „Putin a pierdut deja” – Mărturie șocantă 14 octombrie 2022 „Sunt probleme la toate nivelurile. Cu mâncarea, de exemplu. Furăm mâncare de la cantină şi primim mâncare stricată”, a afirmat el. Pavel este conştient: el îşi riscă viaţa povestind experienţa de război din Ucraina. Este primul soldat rus care l-a criticat public pe Vladimir Putin. Pentru el, rezultatul conflictului este… Citește mai mult
Stiri România în fața provocărilor economice: Discuții cu Fitch și impactul crizei politice 6 mai 2026 Într-o perioadă de incertitudine politică, România se confruntă cu provocări economice semnificative. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, subliniază importanța stabilității bugetare. Citește mai mult