ALERTĂ în Mureș. ISU intervine de urgență în urma unor scurgeri de combustibil dintr-un vagon cisternă CFR Marfă – VIDEO Webpress, 3 ianuarie 2025 Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. La faţa locului acţionează două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare din cadrul Detaşamentului Sighişoara şi modulul CBRN din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş”, informează, vineri după amiază, oficialii ISU Mureş. Aceştia precizează că la locul intervenţiei se deplasează şi o autospeciala transport roboţi. Potrivit sursei citate, „echipele intervin pentru gestionarea situaţiei în condiţii de siguranţă”. Reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate “CFR” SA transmis că, începând cu ora 15:38, traficul feroviar este întrerupt în zona haltei Albeşti Târnava, din cauza scurgerii de combustibil semnalate. „Scurgerea de combustibil a fost constatată la unul dintre vagoanele tip cisternă (al patrulea) ale trenului nr. 66007002 (aparţinând SNTFM CFR Marfă SA), tren care se află la intrarea în HM Albeşti Târnava. Deoarece în zonă circulaţia feroviară se desfăşoară pe line simplă, aceasta este întreruptă momentan, până la soluţionarea incidentului”; transmite CFR. La ora transmiterii acestei ştiri staţionează trenurile nr. R 3536 – la semnalul de intrare din HM Albeşti şi IR 10031 – în dreptul instalaţiei din staţia Vânători. Cele două garnituri feroviare sunt operate de SNTFC CFR Călători SA, respectiv de Transferoviar Călători. Următorul tren este programat să ajungă în HM Albeşti Târnava în jurul orei 18:30. Comunicate noi Stiri
Stiri Declinul Justiției în România: Consecințele Votului Împotriva Protecției Magistraților ca Avertizori de Integritate 2 iunie 2026 Votul recent din Senat care a respins includerea magistraților ca avertizori de integritate ridică semne de întrebare asupra transparenței și responsabilității în justiție. Citește mai mult
Stiri Intervenția României în fața amenințărilor aeriene: Analiza doborârii dronelor în spațiul aerian național 25 iulie 2026 Analiza detaliată a intervențiilor României împotriva dronelor intrate ilegal în spațiul aerian, în contextul amenințărilor externe și reacțiilor internaționale. Citește mai mult
Nicolae Ciucă, prima reacție după demisia lui Cîțu. Ce spune despre o eventuală candidatură: „Analizez. Nu am luat o decizie” 3 aprilie 2022 Premierul Nicolae Ciucă a declarat că analizează dacă îşi va depune candidatura la preşedinţia PNL, precizând că nu a luat deocamdată o decizie în acest sens. „Atunci când voi lua o decizie în acest sens, o voi face. Eu până în acest moment nu am luat o decizie. Doar ce… Citește mai mult