Ion Cristoiu: Călin Georgescu contracarează strălucit strategia de „sufocare cu perna”. Analiza politică a momentului realizată de cunoscutul jurnalist Webpress, 10 ianuarie 2025 „Constat, admirativ, felul strălucit în care Călin Georgescu contracarează strategia lor de „sufocare cu perna”. Încă odată precizez, nu sunt nici pro, nici contra Călin Georgescu. Sunt un istoric al clipei, un comentator, un martor activ al întâmplărilor din jurul meu și în această postură nu pot să nu remarc confruntarea celor două strategii – strategia lor de împingere în uitare a lui Călin Georgescu, prin punerea alegerilor în mai. Mai mult, evită și HG care ar trebui publicată în Monitorul Oficial – a declanșa o atmosferă de precampanie. Această amânare, la care se adaugă ivirea a tot felul de „iepuri suveraniști”, de noi candidațiș chiar și această inflație de noi candidați, care imediat sunt preluați de către presa lor, umflați, se discută despre ei ca și cum chiar ar fi strâns semnături – chiar ;i acesta face parte din strategia de aducere în prim-plan a unor „iepuri suvernaiști” sau a unor candidați-iepuri sau candidați, deocmandată, cum e Crin Antonescu, și împingerea în uitare a lui Călin Georgescu, plecând de la premisa că românii uită ușor. Din nenorocire pentru ei, Călin Georgescu s-a prins de această strategie și o contracarează deocamdată strălucit, prin această campanie de contestare a deciziilor CCR, la Curtea de Apel, la Înalta Curte, chemarea oamenilor să protesteze”, a transmis Cristoiu. Comunicate noi Stiri Călin Georgescu
Turcia, calificare în sferturi la EURO 2024 – Cum arată tabloul complet 3 iulie 2024 Naționala Turciei își continuă parcursul de vis la Campionatul European din Germania, după ce a reușit să se califice în faza sferturilor, eliminând Austria în optimi, scor 2-1. Austria – Turcia 1-2 Turcia a început excelent partida de pe Red Bull Arena din Leipzig și a deschis scorul după doar… Citește mai mult
Stiri Ucraina își îmbunătățește apărarea cu noul interceptor de drone: Analiza performanțelor și implicațiilor strategice ale modelului Last Shadow T200 14 august 2026 Ucraina își testează noul interceptor de drone, Last Shadow T200, care a depășit estimările de rază de acțiune. Analizăm implicațiile acestui progres tehnologic. Citește mai mult
Schimbare importantă la Netflix. Platforma renunță la o funcție pe care o oferea utilizatorilor până acum 17 ianuarie 2024 Netflix urmează să facă o modificare importantă pe platforma sa dorind să renunțe la funcționalitatea care le arată utilizatorilor site-ului „compatibilitatea” lor cu diversele filme și seriale disponibile. Netflix spune că funcția „Match” se bazează pe un algoritm dinamic care îi ajută pe utilizatori să găsească producțiile pe gustul lor,… Citește mai mult