Sistemul soroșist se apropie de final! Miliardarii lumii SCHIMBĂ complet direcția: CINE i-ar putea lua locul Webpress, 13 ianuarie 2025 „Să ne aplicăm legile în Europa atunci când riscă să fie ocolite și când pot, dacă nu sunt aplicate, să conducă la interferențe. Am făcut-o în România și, evident, va trebui să o facem, dacă va fi nevoie, în Germania” – sunt declarațiile fostului comisar european Thierry Breton care l-au făcut pe miliardarul lui Donald Trump să reacționeze. Într-un schimb de replici dure chiar pe propria rețea de socializare, Elon Musk îl numește ”tiran al Europei” pe Thierry Breton, care încearcă să explice că s-a înțeles greșit ceea ce a afirmat la televizor. Mai exact, fostul consilier european a scăpat porumbelul zicând că Europa a intervenit în scandalul anulării alegerilor de la noi din țară și poate interveni în orice țară, inclusiv în Germania, acolo unde suveraniștii sunt pe cale să preia puterea. De altfel, miliardarul lui Trump, care va ocupa și o funcție importantă în noul Guvern al Statelor Unite, critică tot mai mult direcția în care se îndreaptă Uniunea Europeană. Elon Musk a pus la zid sistemul de la Bruxelles instaurat de Ursula von der Leyen menit să se lupte doar pentru politicile de mediu prin închiderea industriilor. Ținând cont că ușor-ușor vremea lui George Soros apune în Europa, Giorgia Meloni a început să se alinieze în spatele lui Donald Trump și miliardarul lui. De altfel, prim-ministrul Italiei nu ratează nicio ocazie să îl apere pe Elon Musk în scandalurile cu liderii europeni. „Dar, din câte ştiu eu, Elon Musk nu finanțează partide, asociații sau politicieni nicăieri altundeva în lume. Este ceea ce face George Soros, de exemplu. Și da, consider că aceasta este o interferență periculoasă în afacerile statelor și în suveranitatea lor”, a declarat premierul Italiei Giorgia Meloni. Progresiștii au primit o lovitură cruntă și din partea fondatorului META, compania care deține Facebook, Instagram și WhatsApp. În ultima perioada, Mark Zuckerberg le-a întors spatele în favoarea suveraniștilor. Mai exact, fondatorul META a făcut dezvăluiri despre cum liderii europeni l-au obligat să impună cenzura pe platformele pe care le deține în perioada pandemiei. După ce Donald Trump a câștigat alegerile în Statele Unite, fondatorul Meta a dezvăluit că va colabora cu acesta pentru a scăpa de condițiile impuse de liderii Uniunii Europene. De altfel, Mark Zuckerberg ar vrea ca președintele american să-l scape și de amenzile uriașe primite de la europeni. Comunicate noi Stiri
Urgie la Craiova! Străzi inundate, acoperișuri luate de vânt. S-au emis mai multe RO-Alert – VIDEO 24 septembrie 2023 Prăpad în Craiova din cauza ploii torențiale. Mai multe străzi sunt inundate, bucăți de acoperiș au fost doborâte la pământ de vântul puternic în cartierul 1 Mai și în zona catedralei Sf. Dumitru. În plus, mai multe corturi amplasate pe esplanada Teatrului Național “Marin Sorescu” au fost rupte de vântul… Citește mai mult
Kia anunță vânzări globale în ușoară creștere în luna iunie 2022 5 iulie 2022 Kia Corporation a înregistrat vânzări globale totale de 258.610 unități în iunie 2022, o creștere de 1.8% față de aceeași perioadă a anului precedent. Gama modelelor SUV a condus vânzările globale în cursul lunii iunie, Sportage fiind cel mai vândut model. Sportage a înregistrat vânzări globale de 43.201 unități în… Citește mai mult
AUDIO – Dacian Cioloș amenință USR: „Atunci eu îmi depun mandatul. Nu pot să vă oblig, îmi asum consecințele și îmi prezint demisia” 6 februarie 2022 „Lucrurile care pentru mine sunt esențiale și atunci eu îmi depun mandatul. Luni dacă programul asta nu e votat, voi puteți să ziceți că nu îl votăm că nu scrie în statut și eu nu pot să va oblig că nu avem BN sau și dacă facem cvorum și voi… Citește mai mult