Cu se ce s-a lăudat Joe Biden în penultimul său discurs de la Casa Albă – VIDEO Webpress, 14 ianuarie 2025 Biden a afirmat că datorită activităţii administraţiei sale din ultimii patru ani Statele Unite sunt în prezent lider în „competiţia internaţională”, relatează AFP citată de Agerpres. „America este mai puternică, alianţele noastre sunt mai puternice, adversarii şi concurenţii noştri sunt mai slabi”, a afirmat preşedintele american în exerciţiu în cadrul unui discurs rostit la Departamentul de Stat, cu o săptămână înainte de inaugurarea lui Donald Trump. El a afirmat, de asemenea, că ţara sa şi aliaţii săi occidentali „nu pot abandona” Ucraina în războiul împotriva Rusiei. „Noi i-am ajutat pe ucraineni să-l oprească (pe preşedintele rus Vladimir) Putin. Iar trei ani mai târziu, Putin a eşuat în toate obiectivele sale strategice (…) A eşuat datorită unităţii NATO (…) Nu putem renunţa”, a insistat liderul democrat. China nu va depăşi „niciodată” Statele Unite în domeniul economic, a menţionat Biden, în timp ce întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă ridică temeri cu privire la o reapariţie a tensiunilor comerciale între cele două puteri. „Conform ultimelor previziuni, având în vedere traiectoria actuală a Chinei, nu ne vor depăşi niciodată. Punct”, a spus preşedintele american în exerciţiu. Totodată, el a afirmat că un acord privind un armistiţiu în Gaza între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas este „pe punctul” de a fi încheiat. „Suntem pe punctul de a vedea o propunere, pe care am prezentat-o în detaliu în urmă cu câteva luni, concretizată în sfârşit”, a declarat Biden, afirmând că administraţia sa acţionează „urgent” pentru a se ajunge la un acord. Comunicate noi Stiri
Stiri Sprijin Financiar pentru Pensionari: Detalii și Implicații ale Acordării Ajutoarelor în Decembrie 2026 9 septembrie 2026 În decembrie 2026, pensionarii români vor primi a doua tranșă de ajutoare financiare. Articolul analizează cine beneficiază, câți bani se acordă și implicațiile acestei măsuri. Citește mai mult
Atenție la lichidul de parbriz! Dacă este de vară, trebuie schimbat URGENT 17 decembrie 2023 Deși pare o problemă banală, utilizarea lichidului de parbriz de vară poate cauza neplăceri destul de mari în sezonul rece. Nu este deloc amuzant pentru cei care se trezesc cu lichidul de parbriz înghețat, plus alte probleme care să știți că nu sunt deloc ușor de remediat, asta implicând costuri… Citește mai mult
Stiri Discuțiile dintre Nicușor Dan și Gheorghiță Vlad: Analiza implicațiilor acuzațiilor DNA și impactul asupra securității naționale 5 iunie 2026 Discuțiile dintre Nicușor Dan și Gheorghiță Vlad, în contextul acuzațiilor DNA, ridică întrebări despre integritatea instituțiilor de apărare și impactul asupra securității naționale. Citește mai mult