A început cel mai mare festival din lume, cu peste 400 de milioane de participanți Webpress, 14 ianuarie 2025 Pe durata evenimentului peste 400 de milioane de oameni sunt așteptați în orașul Prayagraj, pentru a face o baie sfântă la confluența a trei râuri sacre – Gange, Yamuna și miticul și invizibilul Saraswati, potrivit Rador. Hindușii devotați cred că scufundarea în apele sacre îi absolvă pe oameni de păcate, iar în timpul Kumbh Mela aduce și salvarea din ciclul vieții și al morții. Festivalul are loc, prin rotație, în orașele Prayagraj, Haridwar, Ujjain și Nashik. Kumbh, care are loc o dată la 12 ani în acest ciclu, are prefixul „maha” (mare), deoarece este considerat mai de bun augur datorită calendarului său și atrage cea mai mare adunare. Acest gen de reuniuni gigantice sunt un test important pentru autorități, care trebuie să demonstreze capacitatea Indiei de a organiza și gestiona mișcarea a milioane de oameni și de a păstra caracterul sacru al festivalului antic. O suprafață întinsă de 4.000 de hectare de teren deschis de-a lungul malurilor râurilor a fost transformată într-un oraș temporar pentru a găzdui vizitatorii în 150.000 de corturi. „Oraşul” este echipat cu 3.000 de bucătării, 145.000 de toalete și 99 de parcări. Autoritățile instalează, de asemenea, până la 450.000 de noi conexiuni electrice, Kumbh urmând să consume mai multă energie decât consumă într-o lună 100.000 de apartamente urbane din regiune. Căile ferate indiene au introdus 98 de trenuri speciale care vor efectua 3.300 de călătorii în timpul festivalului pentru a transporta vizitatorii, pe lângă trenurile regulate. Aproximativ 40.000 de polițiști și experți în criminalitate cibernetică au creat o rețea de supraveghere alimentată de inteligența artificială (AI) pentru a proteja și a ajuta la gestionarea „mării” de oameni de la festival. În 2021, guvernul lui Modi a refuzat să anuleze festivalul Kumbh în ciuda unei creșteri puternice a cazurilor de COVID-19 și a permis miilor de asceți mânjiți cu cenușă și de hinduși devotați să facă o baie în Gange, temându-se probabil de o reacție din partea liderilor religioși din țara majoritar hindusă. Comunicate noi Stiri
Accident la schi: Un bărbat rănit pe pârtia din Muntele Mic – A fost cerut un elicopter SMURD – VIDEO 30 ianuarie 2023 Un schior care s-a rănit luni pe pârtia din Muntele Mic a fost transportat cu elicopterul SMURD la spitalul din Caransebeș. Solicitarea pentru intervenția elicopterului din Caransebeș a fost făcută de salvamontiști, după ce un bărbat de aproximativ 30 ani s-a accidentat la schii pe pârtia din stațiunea Muntele Mic…. Citește mai mult
Preşedintele interimar al Coreei de Sud încearcă să liniştească aliaţii şi să calmeze pieţele 15 decembrie 2024 Han a vorbit la telefon cu preşedintele american Joe Biden, au declarat Casa Albă şi biroul lui Han, potrivit unei agenții internaționale de presă. „Coreea de Sud îşi va duce la îndeplinire politicile externe şi de securitate fără întreruperi şi va depune eforturi pentru a se asigura că alianţa Coreea… Citește mai mult
Alertă meteo: cod galben de ceață, burniță și polei. Intensificări ale vântului de până la 100 km/h – HARTA 18 decembrie 2023 Valabil de la : 18-12-2023 ora 7:40 până la : 18-12-2023 ora 10:00 In zona : Județul Caraş-Severin: Moldova Nouă, Bozovici, Pojejena, Prigor, Sichevița, Lăpușnicu Mare, Bănia, Dalboșeț, Coronini, Eftimie Murgu, Gârnic, Șopotu Nou, Socol, Cărbunari, Naidăș; Se vor semnala : local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m,… Citește mai mult