Alte 10 trenuri care pleacă din București, ANULATE de CFR Călători. Comapnia în impas major, ca urmare a Ordonanței „trenuleț” Webpress, 17 ianuarie 2025 CFR Călători continuă să anuleze trenuri, inclusiv pe rute redeschise de curând, scrie Club Feroviar. Astfel, potrivit sursei citate, pe raza SRTFC București vor fi anulate 10 trenuri, dintre care șase (trei perechi) circulă pe ruta București-Giurgiu, redeschisă pe 1 iunie 2024, după 19 ani de întrerupere. Pe București Progresu – Giurgiu vor rămâne patru trenuri pe zi pe sens, față de șapte. După anulările dispuse de CFR Călători, de la ora 8,23 la ora 13,45 (cinci ore și 22 de minute) nu va mai pleca niciun tren din gara Giurgiu Oraș spre București Progresu. Alte șase ore de pauză vor fi și în cursul după amiezii (13,45-19,38). În sens invers, apare o „gaură” și mai mare, de șase ore și 31 de minute (8,22-15,53) la plecările din București Progresu către Giurgiu Oraș, urmată de una de cinci ore și 59 de minute (11,28-17,27). Dar asta nu e tot. La SRTFC București se mai anulează (total sau parțial) și alte trenuri, pe rutele București-Urziceni și retur și București-Târgoviște și retur, mai scrie sursa citată. Și în centrul țării vor fi trenuri anulate, afectată urmând să fie inclusiv o linie pe care circulația feroviară a fost închisă mai bine de o jumătate de an din cauza lucrărilor de reparații la linie. Vorbim despre linia ferată dintre Ocna Sibiului și Loamneș, pe care – în momentul de față – circulă zilnic șapte perechi de trenuri ale CFR Călători. Dintre acestea, trei vor fi anulate (pe relațiile Sibiu-Mediaș, Sibiu-Copșa Mică și Sibiu-Sighișoara). Rămân deci doar patru perechi în circulație zilnic, plus trenurile Interregional Călători. Anulările de curse feroviare vor afecta serios și locuitorii din Odorheiul Secuiesc. În momentul de față, prin gara din Odorhei trec doar patru perechi de trenuri pe zi, dintre care trei fac legătura cu Sighișoara, iar al patrulea se oprește la Cristur. În urma măsurilor de anulare, vor rămâne doar două perechi de trenuri pe zi. În total, la nivelul SRTFC Brașov, vor fi anulate 37 de trenuri. Lovitura nu este doar pentru călători, ci și pentru companie, deficitul de personal punând sub presiune CFR Călători, și așa aflată cu un picior în groapă după ordonanța austerității de anul trecut, care a tăiat posturile vacante ale mecanicilor de locomotivă. Începutul de an a venit, de altfel, cu o noua lovitură. Este vorba despre ordonanță „trenuleț”, care a interzis plata orelor suplimentare pentru aceștia. ”Cum, însă, este deficit de personal, nu ai cum să dai zile libere. Iar acum s-a trezit conducerea CFR Călători că anulează trenuri pentru că nu mai are mecanici, și nu mai are pentru că nu le mai plătește orele suplimentare. Vorbim despre sute de trenuri anulate”, a declarat președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România Rodrigo Maxim. Comunicate noi Stiri
Ce AFACERI ascunde digitalizarea Poștei Române – Angajați nemulțumiți și anchete DNA pentru cheltuielile cu modernizarea 2 martie 2023 Mai mulți angajați di nPoșta Română fac referire în special la achiziția a 7.000 de PDA-uri, dispozitivele portabile folosite pentru a citi carduri, a procesa plăți sau a colecta date. Dispozitive au fost achiziționate în procedură de urgență, iar o companie de telecomunicații care avea pe stoc fix numărul necesar… Citește mai mult
Discuții în coaliția de guvernare pentru revenirea la piața reglementată de energie electrică 19 octombrie 2022 Liderii coaliției vorbesc depre introducerea pieței reglementate cu preț fix, de la 1 ianuarie 2023. În cadrul coaliției de guvernare PNL – PSD – UDMR s-a discutat în ultima perioadă despre revenirea la o piață de energie reglementată. Liderii celor două formațiuni, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, vor avea discuții… Citește mai mult
BMW Group a raportat rezultate financiare record pentru anul fiscal 2021 11 martie 2022 Grupul german BMW a raportat pentru 2021 un rezultat financiar peste așteptări, cu venituri înainte de taxare de 16 mld. euro și un profit net record de 12,46 miliarde euro. Oficialii BMW consideră că grupul „a încheiat exercițiul financiar 2021 în forță și și-a îndeplinit obiectivele conform prognozei, în ciuda… Citește mai mult