Ce invitație i-a făcut Bolojan lui Soros în urmă cu 8 ani: proiectul pe care ar fi vrut să pună mâna Webpress, 23 ianuarie 2025 În anul 2017, Ungaria și-a modificat legislația referitoare la funcționarea instituțiilor de învățământ acreditate și în alte țări, fapt care face ca Universitatea înființată de miliardarul maghiar să nu mai poată funcționa la Budapesta. Anunțul lui Ilie Bolojan cu privire la această inițiativă a fost făcut chiar pe rețelele sociale. Fostul primar din Oradea susținea cu vehemență că dacă Soros i-ar ceda Universitatea ar dovedi încă o dată vocația central-europeană a orașului. La scurt timp după ce Bolojan a făcut anunțul, primarul de la acea perioadă al municipiului Arad și-a exprimat și el interesul față de relocarea Universității Central Europene. Mai mult decât atât, Gheorghe Falcă i-a transmis rectorului instituției râvnite de actualul lider PNL o scrisoare în care își exprima solidaritatea față de situație. În plus, Falcă i-a prezentat și o ofertă care viza punerea la dispoziție a două clădiri, a căror suprafață depășeau 6 mii de metri pătrați. În același an, George Soros a pierdut aproximativ un miliard de dolari în urma victoriei sfâșietoare a lui Donald Trump în fața lui Hillary Clinton. Cu toate astea, la începutul acestui an, Joe Biden l-a decorat pe mogul cu Medalia Libertății. Alegerea fostului președinte a creat o revoltă în rândul susținătorilor lui Donald Trump. Inclusiv fiul cel mai mare al acestuia și miliardarul Elon Musk l-au atacat dur pe Biden pentru decizia sa. Comunicate noi Stiri Ilie Bolojan
Klaus Iohannis, la ONU: „Acest război a demonstrat că Marea Neagră necesită mai multă atenție la nivel global” 20 septembrie 2023 „România este vecinul direct al războiului continuu de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și am acționat, cu toată energia noastră, pentru a contribui substanțial la securitatea și stabilitatea regionale și internaționale. Acest război a demonstrat că Marea Neagră necesită mai multă atenție la nivel global, fiind de importanță strategică pentru… Citește mai mult
Stiri Avertismentul Șefei FMI: Lumea nu este pregătită pentru șocurile economice iminente 8 iunie 2026 Kristalina Georgieva, directorul FMI, a avertizat că lumea nu este pregătită pentru șocurile economice, subliniind importanța cooperării internaționale și a adaptării la noile tehnologii. Citește mai mult
De Ziua Națională, Klaus Iohannis a cerut Coaliției măsuri imediate de creștere a nivelului de trai 1 decembrie 2022 Șeful statului a amintit că România este bine văzută în contextul extern dificil, dar care a pus țara nostră într-o poziție strategică. „România este un pilon de securitate și o țară stabilă care a făcut progrese semnificative si reforme consistente in domeniul justiției. Aceasta realitate este recunoscuta de Comisia Europeana… Citește mai mult