Motivul ȘOCANT pentru care o gravidă din Pakistan a acceptat ca un vraci să-i înfigă un cui în cap: femeia a avut dureri groaznice Webpress, 9 februarie 2022 Potrivit unor surse medicale, femeia ar fi ajuns la spital după ce a încercat să îşi scoată singură cuiul, relatează Agerpres, care citează AFP.”Era pe deplin conştientă, dar avea dureri mari”, a spus a doctorul Haider Khan, care a tratat-o pe gravidă. Cuiul fusese înfipt cinci centimetri în craniu, fără a ajunge la creier, după cum a arătat o radiografie. Cât privște femeia, aceasta a făcut o declarație absolut cutremurătoare. Mai exact, ea spune că este mama a trei fiice şi aşteaptă încă una, lucru ce ar fi determinat-o să apeleze la teribila metodă.În Asia de Sud, a avea un băiat este adesea considerat de bun augur, deoarece se presupune că acesta va avea mai multe şanse să asigure viitorul financiar al părinţilor săi decât o fată.Poliţia pakistaneză investighează cazul, urmând să o interogheze pe femeie. „Vom pune în curând mâna pe vrăjitor”, a spus şeful poliţiei din Peshawar, Abbas Ahsan. Vindecătorii tradiţionali, ale căror practici îşi au adesea rădăcinile în misticismul sufi, sunt foarte răspândiţi în Pakistan, o ţară majoritar musulmană, chiar dacă diferite şcoli islamice dezaprobă astfel de ritualuri. Comunicate noi Stiri
Horoscop 29 martie. Zodia care leagă prietenii neașteptate. Norocul e numai de partea ei 28 martie 2022 Berbec Ești foarte echilibrat. Când este nevoie de un om cu capul pe umeri, colegii apelează la tine. Taur Te așteaptă o zi deosebită. Orele de la serviciu ți se vor părea minute, iar persoana iubită nu știe cum să te mai mulțumească. Gemeni Primești numeroase semnale că ești pe… Citește mai mult
Stiri Revelații din trecut: Cum analiza ADN-ului a dezvăluit adevărul despre frații Medici și moartea lor misterioasă 5 iulie 2026 O investigație recentă a dezvăluit că frații Medici au murit de malarie, nu de otrăvire, oferind perspective noi asupra impactului bolilor infecțioase în Renaștere. Citește mai mult
Stiri Iranul și Acordurile Strategice cu Oman: O Analiză a Tensiunilor din Strâmtoarea Ormuz 9 august 2026 Iranul anunță etapele finale ale acordului cu Oman privind Strâmtoarea Ormuz, impunând condiții dure Statelor Unite pentru redeschiderea rutei vitale. Citește mai mult