Ministrul Mediului amenință cu restructurările la Romsilva: „În măsura în care nu faci profit, te desființez!” Webpress, 25 ianuarie 2025 „O decizie pe care o voi lua foarte curând se referă la reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Este o instituţie care deşi administrează peste jumătate din Fondul Forestier Naţional este extrem de ineficientă. Aştept cu nerăbdare cifrele lui 2024 pentru că există un risc semnificativ ca pentru prima oară în foarte mulţi ani instituţia să nu facă deloc profit ceea ce e aproape ridicol în opinia mea”, a declarat Mircea Fechet, la un post de televiziune. Ministrul a explicat și ce va presupune procesul de restructurare. „Un principiu este cel al modului în care activitatea economică într-o direcţie silvică, spre exemplu, generează profit sau nu, înţelegând anumite situaţii particulare. În Deltă e foarte greu să faci profit, spre exemplu, pentru că acolo ai mult plop, ai un lemn pe care oricum îl vinzi foarte greu şi procesul întreg de a-l transporta, de a-l exploata este unul anevoios şi poate că acela este un exemplu unde aş putea să nu fiu foarte riguros în ceea ce priveşte acest indicator. Însă, există direcţii silvice care administrează peste 100.000 de hectare de pădure şi care comparate cu alte direcţii silvice cu o suprafaţă similară au rezultate financiare mult diferite. Poate o direcţie silvică să piardă într-un an milioane de lei şi alta să asigure profit”, a precizat Mircea Fechet. „Acesta este un posibil indicator legat de numărul direcţiilor silvice care vor mai exista pentru că le voi spune foarte clar: ”În măsura în care nu faci profit, te desfiinţez!”, asta înseamnă că pleacă acasă directorul direcţiei silvice, pleacă acasă directorul economic, pleacă acasă directorul tehnic, pleacă acasă directorul comercial fiindcă avem 100 de directori în ţară doar la direcţiile silvice şi te lipeşte de o direcţie silvică performantă care ştie să facă management”, a adăugat ministrul. „Unul dintre sfaturile pe care le primeşti când devii ministru al Mediului este să nu te cerţi cu vânătorii şi al doilea să nu te cerţi cu pădurarii. Mă simt obligat să spun că nu mai putem să stăm cu 99 de directori în ţară şi dacă vor fi din 99 sau 100 câţi avem astăzi, dacă vor rămâne 50 sau 30 sau 70 nu am de unde să ştiu, însă îmi propun să nu existe direcţie silvică pe pierderi, să nu existe direcţie silvică fără pădure, unii mai au două ocoale silvice în timp ce alţii au 20”, a precizat Fechet. Comunicate noi Stiri
Stiri Escaladarea Tensiunilor Cibernetice: Atacul Iranului asupra unei Centrale Electrice din Marea Britanie 23 august 2026 Atacul cibernetic asupra unei centrale electrice din Marea Britanie, atribuit Iranului, subliniază vulnerabilitățile infrastructurii critice și escaladarea tensiunilor internaționale. Citește mai mult
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante 19 septembrie 2024 Horoscop 19 septembrie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 19 septembrie 2024: Ai o ocazie neprețuită de a ajunge la o cu totul altă… Citește mai mult
Stiri Hantavirusul: O amenințare emergentă pentru Europa și răspunsul Uniunii Europene 28 mai 2026 Focarul de hantavirus din Europa a generat o reacție rapidă din partea Uniunii Europene, care a trimis tratamente experimentale. Analizăm impactul și perspectivele acestui incident. Citește mai mult