Guvernul a stabilit calendarul alegerilor prezidenţiale din luna mai. Până când se vor putea depune candidaturile și când începe campania electorală Webpress, 28 ianuarie 2025 Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat, după şedinţa Executivului, că au fost adoptate două hotărâri de Guvern cu caracter electoral, care întregesc cadrul legislativ pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 4 mai precum şi pentru alegeri locale parţiale în anumite unităţi administrative. ”Perioada electorală va începe în 18 februarie 2025, cu aducerea la cunoştinţa publică a datei la care se va efectua tragerea la sorţi a celor 5 judecători ai Înaltei Curţi de Castraţie şi Justiţie, care vor face parte din Biroul Electoral Central. De asemenea, desemnarea celor 5 judecători se va face până pe 20 februarie 2025, astfel dându-se posibilitatea constituirii Biroului Electoral Central, cu data limită 22 februarie 2025. Apoi, termenul pentru depunerea candidaturilor la Biroului Electoral Central de către partidele, alianţele politice şi electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţiilor independenţi, este de 15 martie 2025, ora 24.00”, a anunţat Mihai Constantin. Reprezentantul Executivului a mai anunţat începerea campaniei electorale, cu 30 de zile înainte a datei alegerilor, respectiv la 4 aprilie 2025, şi se va încheia în data de 3 mai 2025, ora 7. ”Votul pe teritoriul României va avea loc în data de 4 mai 2025, va începe la ora 7.00 şi se va încheia la ora 21.00, cu precizarea că alegătorii care la ora locală 21.00 se află în sediul secţiei de votare, ori se află la rând pentru a vota, îşi vor putea exercita dreptul electoral până cel târziu la ora 23.59”, a arătat Constantin. El a prezentat şi modul în care se va desfăşura votarea în străinătate. ”Votul în străinătate se va desfăşura pe durata a 3 zile astfel: prima zi a votării în străinătate va fi 2 mai 2025, de la ora locală 7.00 la ora locală 21.00. Cei care la ora 21.00 se află în secţia de votare sau la rând şi vor să voteze, vor avea la decizia Biroului electoral al acelei secţii de votare încă cel mult 3 ore, până la miezul nopţii, pentru a-şi exercita acest drept. A doua zi e de asemenea de votare în străinătate, 3 mai 2025, de la ora locală 7.00 la ora 21.00. De asemenea, cei care nu au votat, dar sunt acolo pentru a vota, vor avea posibilitatea să o facă până cel târziu la ora locală 23.59. A treia zi a votării în străinătate are o particularitate, a fost legiferată în săptămâna trecută, începe la ora locală 7.00 şi se închide la ora locală 21.00 cu o condiţie, ca ora locală 21.00 din străinătate să nu depăşească ora României 21.00. La ora 21.00, ora României, se va închide votarea în toate secţiile de votare, inclusiv din străinătate”, a precizat Mihai Constantin. El a mai anunţat că votul pe teritoriul României pentru un al doilea tur de scrutin va avea loc în data de 18 mai, începând cu ora 7.00 până la ora 21, iar alegătorii care la ora locală 21.00 se află în sediul secţiei de votare ori stau la rând pentru a vota, îşi vor putea exercita dreptul electoral până cel târziu la ora 23.59. Votul în străinătate pentru al doilea tur de scutin se va desfăşura pe durata a trei zile, în aceleaşi condiţii valabile pentru primul tur, a completat Constantin. Comunicate noi Stiri
Stiri Ungaria Între Distanțare și Provocare: O Analiză a Schimbărilor în Politica Externă față de Rusia 26 august 2026 Ungaria, sub noul prim-ministru Peter Magyar, face o schimbare radicală în politica externă, distanțându-se de Rusia și declarând-o o amenințare pentru Europa. Citește mai mult
Volodimir Zelenski, de Ziua Victoriei: „Luptăm! Drumul este greu, dar nu avem nicio îndoială că vom învinge” 9 mai 2022 „De ziua Victoriei asupra nazismului, luptăm pentru o nouă victorie. Drumul spre ea este greu, dar nu avem nicio îndoială că vom învinge. Care este avantajul nostru asupra inamicului? Suntem mai deștepți cu o carte. Acesta este un manual despre istoria Ucrainei. Nu am cunoaște durerea dacă toți dușmanii noștri… Citește mai mult
Horoscop 24 noiembrie 2023. Racii vor fi mai motivați să consume din resursele proprii, ca să vadă că totul merge cum trebuie acasă 23 noiembrie 2023 Horoscop 24 noiembrie 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 24 noiembrie 2023: Astăzi debutează o perioadă mai dinamică în planul ideilor, al călătoriilor, al… Citește mai mult