Coaliția stabilește astăzi AJUTOARELE UNICE pentru pensionarii cu venituri mici. Zi crucială pentru seniorii României Webpress, 29 ianuarie 2025 Sunt discuții importante și astăzi între liderii Coaliției. Aceștia se întâlnesc din nou pentru a finaliza discuțiile în ceea ce privește bugetul pe acest an și, totodată, pentru a găsi banii pentru ajutoarele unice, care ar urma să ajungă la pensionari cel mai târziu în luna septembrie. Știm de la Ministrul de Finanțe că pentru plata pensilor în acest an vor fi alocate 169 de miliarde de lei, însă în acești bani nu a fost inclusă și acea sumă pentru aceste ajutoare unice. Atât la Ministerul de Finanțe, cât și la Ministerul Muncii s-au făcut analize pentru a vedea care este impactul bugetar și după ședința de astăzi ar urma să aflăm care este acest impact, dar și ce ajutoare primesc oamenii. Scenariul pe care merg acum liderii este să fie acordate sumele de bani românilor cu venituri de până în 3000 de lei, iar dacă ne raportăm la anii trecuți, atunci cei cu venituri mici ar putea să primească chiar până la 1000 de lei. Se vor oferi sume diferențiate în funcție de pragurile stabilite de către oficiali. Pe de altă parte, este important să precizăm că vorbim despre un buget cumpătat. Ministrul de Finanțe, spunea că statul trebuie să intre „la dietă”. Vorbim despre un buget care prioritizează plata veniturilor pentru români, dar și investițiile, așadar vom vedea și dacă va fi posibilă o indexare cu inflația în acest an. Se va face o analiză cel mai probabil după prima rectificare bugetară. Comunicate noi Stiri
Stiri Controversa din spatele finalei CM 2026: Donald Trump, Gianni Infantino și încălcarea protocolului FIFA 15 iunie 2026 Controversa legată de implicarea lui Donald Trump în ceremonia de premiere a Cupei Mondiale 2026 ridică întrebări despre protocolul FIFA și implicațiile politice ale acestui gest. Citește mai mult
Stiri Facultăți fără examen de admitere în 2026: O analiză detaliată a universităților care acceptă media de la bacalaureat 10 iulie 2026 În 2026, mai multe universități din România permit admiterea fără examen scris, bazându-se pe media de la bacalaureat. Această schimbare reflectă o tendință de accesibilitate și adaptare la nevoile studenților. Citește mai mult
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor 14 septembrie 2024 Horoscop 15 septembrie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 15 septembrie 2024: Astăzi vei avea ocazia să descoperi că ai trăit un proces de… Citește mai mult