Ploaie de amenzi, după meciul FSCB-Manchester United. Valoarea totală a depășit 70.000 de lei Webpress, 31 ianuarie 2025 Jandarmeria a aplicat, după meciul de fotbal dintre FCSB și FC Manchester United, 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 71.300 de lei, și a fost întocmit un act de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate pentru purtarea sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. ‘Dintre acestea, două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, au fost aplicate societății specializate de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin’, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Române. Totodată, a fost aplicată o sancțiune complementară privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de șase luni. În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare. FCSB a fost învinsă de Manchester United cu scorul 2-0 (0-0), joi seară, pe Arena Națională din București, în etapa a opta și ultima a competiției de fotbal Europa League, astfel că echipa bucureșteană va evolua în play-off-ul pentru optimile de finală. Comunicate noi Stiri
Drama unei românce de 63 de ani, din Italia, rămasă fără bani. A vrut să jefuiască un oficiu poștal, dar a căzut în mâna poliției – Mesaj disperat 20 iulie 2023 Tentativa de jaf a avut loc la oficiul poștal din Via Guala Caluso, regiunea Piemonte. Cu fața acoperită de o mască chirurgicală de protecție, româncă de 63 de ani s-a prezentat în fața unui ghișeu cu un cuțit și două recipiente pline cu lichid inflamabil, amenințând, printr-un bilet, că va… Citește mai mult
Florin Cîțu, nou atac la PSD: „Românii ar putea avea inflație mai mică și dobânzi scăzute dacă MF-PSD ar reduce deficitul bugetar” 4 noiembrie 2022 „Este nevoie URGENT de deficit bugetar de 5%, în 2022, și de 3%, în 2023. Soluția pentru inflație mică, dobânzi scăzute și taxe mai mici este la PSD! Să fie clar: inflația mare, dobânzile crescute, taxele mai multe si mai mari nu sunt importate de la ruși, sunt psd-iste. PSD… Citește mai mult
Război în Ucraina – Ziua 221 – Armata rusă bate în retragere și opțiunea unui atac nuclear reintră în discuții 2 octombrie 2022 UPDATE 05:00Gazprom din Rusia a redus sâmbătă livrările de gaze naturale către Moldova cu aproximativ 30%, potrivit directorului companiei de gaze Moldovagaz, Vadim Ceban. UPDATE 00:10 Grecia şi Bulgaria au început exploatarea comercială a unei conducte de gaz cu întârziere îndelungată, care va contribui la scăderea dependenţei Europei de sud-est de… Citește mai mult