Bărbat reţinut după ce l-a înjunghiat pe un altul, în parcarea unui hipermarket din București Webpress, 3 februarie 2025 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a informat, luni, că procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui bărbat în vârstă de 40 de ani, cercetat pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice. Potrivit sursei citate, în cadrul unui conflict spontan izbucnit, duminică, în parcarea unui hipermarket din Bucureşti, sectorul 2, el a înjunghiat de mai multe ori victima cu un briceag în torace şi în coapsă, provocându-i plăgi înjunghiate pe partea dreaptă a corpului, în zonele hemibază toracică, hipocondru, respectiv coapsă anterolateral, ”acceptând că prin acţiunile sale poate suprima viaţa victimei, rezultat care nu s-a produs din hazard şi datorită intervenţiei echipajelor medicale de urgenţă”. ”Violenţele descrise mai sus au fost exercitate în public, de faţă cu mai mulţi trecători, cărora le-a fost creată o stare de temere. Victima, un bărbat în vârstă de 36 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, starea ei fiind în prezent stabilă”, au precizat procurorii. Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a fost sesizat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri. Comunicate noi Stiri
Stiri Impactul Războiului din Iran asupra Piețelor Energetice: Măsurile Comisiei Europene și Perspectivele Viitoare 22 aprilie 2026 Comisia Europeană propune măsuri pentru a limita impactul războiului din Iran asupra piețelor energetice, subliniind vulnerabilitatea Uniunii Europene și nevoia de tranziție energetică. Citește mai mult
Primarul Piedone a căzut pe șantier! Momentul, surprins de camere: „Sincer, nu-i prima oară când ajung la pământ!” – VIDEO VIRAL 1 februarie 2024 Cu toate acestea, Primarul Piedone s-a ridicat prompt și a continuat inspecția, demonstrând o determinare soră cu încăpățânarea. Momentul nefericit a fost surprins de o cameră de luat vederi și s-a răspândit rapid pe platformele de socializare, devenind subiect de discuție. Ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, primarul… Citește mai mult
Indonezia a interzis sexul în afara căsătoriei. Noul cod penal, ratificat de Parlament. Măsura îi vizează și pe străini 6 decembrie 20227 decembrie 2022 Parlamentul indonezian a aprobat marţi un nou cod penal care interzice sexul în afara căsătoriei, cu o pedeapsă de până la un an de închisoare. Măsura se aplică inclusiv străinilor şi care ar putea afecta turismul într-una dintre marile destinaţii de vacanţă ale lumii, relatează Reuters. Noile legi controversate, care… Citește mai mult