O nouă investiție majoră în România. O companie auto caută teren lângă Cluj Webpress, 10 februarie 2022 Investiţia ar porni de la câteva sute de milioane de euro şi ar putea să demareze într-un an sau doi, dacă firma, al cărui nume este ţinut secret deocamdată, pentru a nu compromite negocierile, va bate palma cu autorităţile din Cluj. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a evitat să dea numele companiei, dar a oferit alte detalii. „Nu ţin secret pentru că aş fi eu secretuos, dar companiile mari pretind de fiecare dată discreţie şi sunt de acord să facă informaţiile publice abia atunci când se semnează o înţelegere”, a punctat Tişe. Potrivit spuselor sale, investitorul s-a arătat interesat de un teren de 150 de hectare, mai precis de parcul industrial Tetarom 5 de situat la mai puţin de 15 kilometri de Cluj, în comuna Luna. Loculul nu a fost ales întâmplător, ci este unul strategic. De aici, investitorul ar avea acces imediat atât la autostradă, cât şi la Aeroportul Internaţional Cluj, ceea ce ar fi esenţial pentru exportul maşinilor sau a componentelor auto care ar putea fi fabricate în România. În România, principalele investiţii în industria auto au fost făcute de Renault şi Ford. Cele două companii uriaşe au investit miliarde la Mioveni, respectiv Craiova. Comunicate noi Stiri
Efecte devastatoare după plafonarea prețului pentru petrolul rusesc – Traficul de nave petroliere s-a blocat în largul Turciei 6 decembrie 2022 Aproximativ 19 tancuri petroliere aşteptau să traverseze apele turceşti luni, potrivit articolului care citează brokerii de nave, comercianţii de petrol şi serviciile de urmărire prin satelit. Un plafon de 60 de dolari pe baril impus de Grupul celor Şapte Naţiuni, Australia şi cele 27 de state ale Uniunii Europene asupra… Citește mai mult
Tânără tâlhărită, agresorul a intrat peste ea în hotelul unde fugise să se adăpostească 24 februarie 2023 Polițiștii de Biroul de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 39 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată și furt calificat. Acesta a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J.Bacău. La data de 17 ianuarie… Citește mai mult
ALERTĂ! Patru minori ucraineni au dispărut dintr-un centru de plasament din județul Satu Mare 29 octombrie 2023 Persoanele care deţin informaţii care să conducă la găsirea acestora sunt rugate să sune la numărul de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie. Potrivit sursei citate, este vorba de: Ilie Cazac, de 11 ani Semnalmente: Înălţime aproximativă 1,50 metri, greutate aproximativă 35 de kg,… Citește mai mult