Doi poliţişti din Bucureşti, cercetaţi sub control judiciar după ce i-ar fi cerut unui șofer să scoată bani de la bancomat pentru a nu-l sancționa Webpress, 4 februarie 2025 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat, marţi, că procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva a doi agenţi de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 2, pentru luare de mită. Anchetatorii arată că, luni seara, echipajul de poliţişti se afla în timpul serviciului, în Sectorul 1. Poliţiştii au oprit în trafic un şofer care nu avea asigurare obligatorie pentru răspundere civilă valabilă pentru autoturismul pe care îl conducea, iar ulterior au pretins şi au primit de la acesta 500 de lei, pentru a nu constata contravenţia la regimul circulaţiei autovehiculelor pe drumurile publice, a nu îl amenda, a nu îi reţine certificatul de înmatriculare şi a nu îi retrage plăcuţele cu numărul de înmatriculare. După primirea banilor, agenţii de poliţie au plecat fără a întocmi vreun act şi fără a lua vreo măsură. ”Probele au relevat că, anterior imobilizării sale în trafic, şoferul vehiculului a oprit vehiculul într-o benzinărie, iar echipajul de poliţie, sosit ulterior în aceeaşi benzinărie, a aşteptat câteva minute şi a pornit în urmărirea vehiculului imediat ce acesta a plecat din benzinărie. De asemenea, s-a mai stabilit că, în momentul în care şoferul oprit a explicat că nu are bani la el, unul dintre poliţişti i-a dat de înţeles că în zonă erau mai multe bancomate, iar de la unul dintre acestea şoferul a retras suma de 500 de lei, pe care a remis-o unuia dintre cei doi agenţi”, adaugă Parchetul. Cei doi poliţişti au fost iniţial reţinuţi pentru 24 de ore, iar marţi procurorul i-a pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Persoana care a remis suma de bani este cercetată în libertate pentru dare de mită. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov. Comunicate noi Stiri
Scandal în PMP: S-a convocat Congres pentru alegerea unei noi conduceri – Reacția lui Cristian Diaconescu 12 ianuarie 2022 „Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară s-a întrunit statutar astăzi, 12 ianuarie 2022, cu prezenţa a 46 de lideri din 69, şi a hotărât convocarea Congresului PMP în data de 19 februarie 2022 pentru alegerea unei noi conduceri naţionale”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri seară, de PMP…. Citește mai mult
Stiri Inteligența Artificială pe Câmpul de Luptă: O Nouă Paradigmă în Războiul Modern 12 iunie 2026 Inteligența artificială transformă radical desfășurarea războiului, având implicații profunde asupra strategiei militare și societății civile. Citește mai mult
Jessie Baneș a lansat un colind de suflet pentru românii din Diaspora – „Vin românii de Crăciun acasă” 3 decembrie 2023 Jessie Baneș a lansat un colind, intitulat „Vin românii de Crăciun acasă”, un cadou muzical magic, oferit de artistă fraților români de pretutindeni, potrivit radiogoldfm.ro. Artista și moderatoarea Gold FM Jessie Baneș și-a anunțat fanii pe rețelele de socializare despre crearea piesei și le-a transmis un mesaj înduioșător românilor… Citește mai mult