Otrava din mâncarea românilor. Care sunt cele mai periculoase alimente Webpress, 6 februarie 2025 Legumele și fructe pline de pesticide. Cifrele dezastrului Spanacul, varza, piersicile sau ardeiul gras sunt printre produsele care conțin o cantitate mare de pesticide care să le facă să reziste mai mult la raft. Consumate chiar și în cantități mici acestea pot afecta sănătatea. „Sigur că și pesticidele au rolul lor până la o anumită doză de siguranță pentru a proteja de dăunători, dar se ajunge la o exagerare chiar și peste 200. În primul rând că afectează starea de sănătate și vorbim de la toxicitatea simplă care apare, de la timp îndelungat, cronică…asta înseamnă boală degenerativă, afectarea sistemului nervos, cancer…”, a declarat Dr. Lygya Alexandrescu, medic nutriționist. Deși cunosc riscurile la care se expun, românii spun că oricum nu mai au încredere în alternativele sănătoase care le sunt recomandate. „ – Și dacă îmi e teama ce să fac? Am altă alternativă? – De obicei din piață, foarte rar din supermarketuri. – Am acolo niște bătrânele pe care le știu de mulți ani. – Și în care aveți încredere? – Nu știu ce să zic… – Sunt foarte atent de unde cumpăr, dar sunt aceleași peste tot.”, spun oamenii. Specialiștii în alimentație recomandă diversificarea dar și o atenție deosebită asupra locului din care alegem să facem cumpărăturile. „Este foarte importantă eticheta produsului, dar asta putem verifica în magazine și atât. Acolo pe orice produs scrie țara de proveniență a oricărui produs și stăm departe de tot ce e țară non UE pentru că asta înseamnă că nu e control în ceea ce privește pesticidele.”, a completat dr. Lygya Alexandrescu. Comunicate noi Stiri
Zodiile care declanșează HAOSUL până la sfârșitul anului. Viața li se schimbă radical 4 aprilie 2023 Berbec Acest semn zodiacal este cunosc pentru motivația pe care o are și reușește, de cele mai multe ori, să obțină ceea ce își dorește. Berbecii trebuie să fie pregătiți pentru câteva obstacole pe care le vor întâmpina în acest an și vor avea parte de suișuri și coborâșuri, dar… Citește mai mult
Anunț important de la Hidroelectrica. Ce se întâmplă cu contractele clienților 6 martie 2023 Denumită și „perla energiei românești”, Hidroelectrica s-a dezvoltat din ce în ce mai mult spre furnizarea de energie electrică direct consumatorilor finali. Iar, în condițiile în care unora dintre clienții casnici ai companiei le expiră contractele de furnizare de energie electrică încheiate acum un an, Hidroelectrica a publicat pe pagina… Citește mai mult
Stiri Controversă în piața bancară: Cristian Păun analizează sancțiunile Consiliului Concurenței și implicațiile pentru economia românească 9 iunie 2026 Cristian Păun își exprimă scepticismul față de sancțiunile record impuse băncilor românești pentru manipularea ROBOR, punând sub semnul întrebării legitimitatea acestor măsuri. Citește mai mult