Caz ȘOCANT în Rusia! Un adolescent a fost condamnat la pușcărie pentru că s-a jucat MINECRAFT. Ce acuzații i se aduc Webpress, 11 februarie 2022 Adolescentul a încercat, în jocul pe computer, să arunce în aer o clădire virtuală a serviciilor secrete. Alţi doi inculpaţi în acelaşi dosar au primit pedepse cu suspendare, deoarece au cooperat cu anchetatorii, a precizat avocatul Pavel Cikov pe contul său de Telegram. Cei trei tineri au fost arestaţi în vara lui 2020 în oraşul siberian Kamsk pentru că au distribuit fluturaşi în sprijinul unui matematician şi militant anarhist din Moscova, care era judecat pentru vandalism. Analizând telefoanele celor trei, anchetatorii au găsit discuţii despre planuri de a arunca în aer sediul virtual, din jocul Minecraft, al serviciului rus de securitate FSB. Jocul permite construcţia unor astfel de clădiri, iar mulţi utilizatori se inspiră din lumea reală, reproducând uneori oraşe întregi. Anchetatorii susţin că cei trei suspecţi se pregăteau şi să producă bombe artizanale reale, pe care voiau să le detoneze în clădiri abandonate. AFP reaminteşte că autorităţile ruse sunt deosebit de severe cu cei suspectaţi de pregătirea unor atentate teroriste sau a unor acte de vandalism. Comunicate noi Stiri
Stiri Deciziile Strategice ale ELCEN: Dividende Reduse și Investiții Strategice în Viitorul Energetic al Bucureștiului 3 iunie 2026 ELCEN a decis să distribuie doar 50% din profitul net pentru 2025 ca parte a unei strategii de investiții esențiale în infrastructura energetică din București. Citește mai mult
Nicușor Dan explică cine este responsabil pentru deszăpezire. Câți bani cheltuie Capitala pentru curățatul străzilor de omăt 18 februarie 2025 rimarul Capitalei, Nicușor Dan, a răspuns marți, 18 februarie, acuzațiilor legate de străzile din București pline de zăpadă. Edilul care candidează independent la alegerile prezidențiale a clarificat în ce măsură este implicată Primăria Generală în deszăpezirea străzilor și a publicat bugetul de salubrizare al primăriilor de sector. Bucureștenii nemulțumiți de… Citește mai mult
Nissan Leaf – ceva în plus 25 martie 202231 martie 2022 Nissan Leaf, modelul 2021 a ajuns și la testele AutoReport.ro sub forma echipării Tekna și cu un update care mai aduce câteva elemente noi popularei electrice japoneze.Față de primele modele ale generației a 2-a s-au eliminat accentele albastre din partea frontală, badge-ul zero emissions și badge e+ de pe punctul… Citește mai mult