Franța renunță la măștile de protecție în spațiile închise. Măsură este valabilă doar pentru persoanele vaccinate Webpress, 11 februarie 2022 Practic, de la sfârșitul acestei luni, francezii care au permis de vaccinare vor putea sta fără mască de protecție în cinematografe, teatre, baruri și restaurante. „Purtarea măștilor în interior va fi menținută în mijloacele de transport și spațiile închise care nu fac obiectul permisului de vaccinare”, a transmis Ministerul sănătăți. Această relaxare a regulilor vine în contextul anunțului Guvernului cu privire la o posibilă renunțate la pașaportul de vaccinare la „sfârșitul lunii martie-începutul lunii aprilie”, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, vineri la postul de radio Europe 1. Decizia de renunțare la documentul care atestă vaccinarea anti-COVID va fi luată însă doar dacă situația sanitară o va permite, avertizează autoritățile. Tot mai multe state încep să renunțe la măsurile anti-COVID, încercând să treacă într-o nouă etapă, cea de conviețuire cu virusul. Începând de vineri, 11 februarie, italienii nu mai sunt obligaţi să poarte masca de protecţie în aer liber. Obligativitatea purtării măştii încă se aplică în interior, în cadrul unui regulament ce urmează să rămână în vigoare până la 31 martie cel mai devreme, dată până la care este în vigoare și starea de urgență în Peninsulă. Și Spania a renunțat la purtarea măștii în exterior, începând de marţi, 8 februarie. Comunicate noi Stiri
Stiri Refuzul Cetățeniei Franceze de către Nicușor Dan: O Decizie cu Încărcătură Simbolică pentru Diaspora Românească 5 octombrie 2026 Nicușor Dan refuză cetățenia franceză, un gest simbolic ce reflectă legătura cu România. Mesaje importante pentru diaspora și perspective de viitor. Citește mai mult
Stiri Accident rutier grav în Vrancea: Microbuz răsturnat și activarea planului roșu de intervenție 10 iulie 2026 Un accident grav în Vrancea cu un microbuz răsturnat a activat planul roșu de intervenție, punând sub semnul întrebării siguranța rutieră din România. Citește mai mult
Parlamentar, luat la întrebări pe stradă de un protestatar. Discuția cu alesul încercând să scape de întrebările incomode 13 iunie 202313 iunie 2023 „Ce realizari ați avut voi PSD-ul. Pentru voi poate, nu pentru oameni. Pensiile speciale cand le taiati luare-ar dracu să le ia, când?” l-a întrebat protestatarul pe parlamentar, care se îndepărteză încet, în încercarea de a fugi să dea răspunsuri. Dar protestatarul nu se lasă și merge după el, supunându-l… Citește mai mult