Când am putea scăpa de restricții. Se renunță și la masca de protecție? Ministrul Sănătății a făcut anunțul Webpress, 12 februarie 2022 „Astăzi au fost 18 de mii de cazuri înregistrate. Chiar dacă numărul este în scădere rapidă, nu sunt puține și așteptăm un moment optim ca aceste restricții să permită și desfășurarea în siguranță a activității publice. Nu are rost să ne angajăm la termene, dar cu siguranță termenul va fi rapid în momentul în care situația o va permite. (…) Ridicarea stării de alertă va duce și la ridicarea majorității restricțiilor. În spațiile aglomerate vom recomanda purtarea măștii, nu va fi o obligație”, a spus Rafila. Aflat în vizită la Spitalul județean Bistrița, alături de Marcel Ciolacu și ministrul Apărării, Vasile Dîncu, Alexandru Rafila spune că 1 din 8 români aflați internați la Terapie Intensivă sunt infectați cu varianta Omicron. „Situația e astăzi total diferită, iar abordarea Ministerului Sănătății, în care am oferit asistență medicală ambulatorie și am reușit organizarea spitalelor, astfel încât să nu fie date peste cap de numărul mare de bolnavi Covid, a fost cea corectă. Această menținere deschisă a școlilor a fost răpsunsul echilibrat la Covid, mai ales pentru dezvoltarea lor psihică. Acum nu este vorba de tratarea Omicron, ci de impactul acesteia asupra populației. Atunci când devin banale îmbolnăvirile, atunci putem renunța la protecții. Totuși, cei cu boli trebuie să se vaccineze. Acoperirea vaccinală în România este de 50%, față de 70-80% cât se înregistrează în UE, iar acest lucru s-a văzut și în numărul mare de spitalizări. Ridicarea stării de alertă va duce la ridicarea majorității restricțiilor. Masca nu este restricție, ci consideră că e protecție. Chiar dacă va dispărea, pentru o perioadă de timp am recomandat purtarea ei, cel puțin în spații închise. Dacă discutăm de ridicarea stării de alertă și restul activităților vor reveni la normal. În prezent, 1 din 8 pacienți din secțiile de ATI are varianta Omicron. Mi se pare normal, și vom face toate demersurile către guvern și Parlament, încât să găsim o soluție de continuitate pentru cei angajați special pentru pandemie. Nu mi se pare normal să înceteze raportul lor cu ministerul. Avem nevoie de profesioniști în sistemul sanitar”, a declarat Alexandru Rafila. Comunicate noi Stiri
COLECTIV – Zeci de oameni s-au adunat, duminică seara, în fața fostului club pentru a comemora victimele incediului 30 octombrie 2022 „65 de oameni au murit şi peste 150 au fost răniţi în urma incendiului din 30 octombrie 2015 – copii şi părinţi, fraţi şi surori, prieteni şi iubiţi. Dosarul #colectiv a fost instrumentat superficial, tergiversat, scindat şi s-a încercat deturnarea atenţiei publice de la faptul că spitalele şi deciziile autorităţilor… Citește mai mult
BASF va construi o nouă fabrică la scară comercială de reciclare a bateriilor în Schwarzheide, Germania 27 iunie 2022 BASF va construi o fabrică pentru reciclarea bateriilor în Schwarzheide, Germania. Această investiție consolidează centrul de producție și reciclare a materialelor catodice (CAM – cathod active materials) al BASF din Schwarzheide, a anunțat compania într-un comunicat de presă trimis redacției noastre. Fabrica are o locație ideală pentru dezvoltarea activităților de… Citește mai mult
Stiri Tucker Carlson acuză administrația Trump de mușamalizarea dosarelor Epstein: Analiză și implicații 17 septembrie 2026 Tucker Carlson acuză administrația Trump de mușamalizarea documentelor legate de Jeffrey Epstein, ridicând întrebări despre transparența guvernamentală și influența politică. Citește mai mult