Resetarea jocului pentru Cotroceni. Se poartă NEGOCIERI dure după demisia lui Iohannis: ce calcule se fac Webpress, 11 februarie 2025 A fost blocată activitatea din Senat pe totul parcursul acestei săptămâni tocmai într-o încercare de a bloca inițiativa anuțată de Opoziție, și anume de demitere a lui Ilie Bolojan. Cei din Opoziție spuneau că strâng semnături pentru această inițiativă, ceea ce ar însemna ca interimatul la conducerea țării să fie preluat de al treilea om în stat, și anume de președintele Camerei Deputaților. În momentul de față, conform Constituției, cel care cel mai probabil va prelua acest interimat este Ilie Bolojan, fiind președintele Senatului. Sunt discuții pe aceasă temă, inclusiv în interiorul PNL, unde sunt tensiuni după acest anunț, având în vedere că – atâta timp cât vrea să ajungă președinte interimar – Ilie Bolojan ar trebui să renunțe la funcțiile politice, inclusiv la cea de președinte interimar al liberalilor. Luni, după ședința PNL acesta spunea că își dorește doar să se autosuspende din funcție și să-și delege atribuțiile, deci nu se demisiioneze din partid, ceea ce în mod normal nu este permis de Constituție. Tensiuni există și în rândul Coaliției pentru că există suspiciuni că Ilie Bolojan și-ar dori să candideze la alegerile prezidențiale și să ia locul candidatului comun al PSD-PNL-UDMR. În acest caz, și șocial-democrații ar fi forțați să vină și ei cu propriul candidat. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
Stiri Incidentul Aerian din Letonia: O Dronă Doborâtă și Reacțiile NATO 14 august 2026 Incidentul recent în care avioanele NATO au doborât o dronă în Letonia subliniază tensiunile geopolitice din Europa de Est și măsurile de precauție adoptate de Finlanda. Citește mai mult
Stiri Transparența în declarațiile de avere ale demnitarilor: O necesitate urgentă pentru România 27 iulie 2026 Parlamentarii PNL și USR cer publicarea declarațiilor de avere ale demnitarilor, o măsură crucială pentru transparența și integritatea în politica românească. Citește mai mult
Preşedintele Germaniei, mesaj pentru Vladimir Putin: „Opriţi acest război acum!” 2 martie 2022 Frank-Walter Steinmeier a precizat că nimeni, nici măcar preşedintele rus Vladimir Putin, ”nu poate justifica înaintea istoriei ceea ce se întâmplă în Ucraina, că sute de mii de oameni fug, că mor oameni nevinovaţi şi că o ţară este distrusă. De aceea facem apel la preşedintele Rusiei: Opriţi acest război acum”…. Citește mai mult