11 migranți au fost depistați de Poliția de Frontieră ascunși într-un automarfar Webpress, 30 noiembrie 2021 „În data de 29.11.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, role de aluminiu pentru o societate din Polonia. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, șapte cetăţeni străini. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan și Afganistan, solicitanți de azil în România. Astăzi dimineață, la același punct de trecere a frontierei, colegii noștri au observat, în zona adiacentă terminalului destinat mijloacelor de transport marfă de pe sensul de ieșire din țară, un grup format din patru persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Tunisia”, se arată în comunicatul de presă oferit de către Poliția de Frontieră a României. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Rusalii 2024. Când pică sărbătoarea. Românii vor mai avea o minivacanță 17 iunie 2024 În acest an, Rusaliile ortodoxe se sărbătoresc în 23 și 24 iunie, când se marchează 50 de zile de la Paște. Potrivit Codului Muncii, prima și a doua zi a Rusaliilor ortodoxe sunt zile libere. Pentru că Paștele catolic și cel ortodox nu se sărbătoresc în fiecare an la aceeași… Citește mai mult
Stiri UE și Yamal: O relație complicată în contextul geopolitic actual 13 iulie 2026 Uniunea Europeană a efectuat achiziții record de gaze de la uzina Yamal din Rusia, ridicând întrebări despre viitorul relațiilor energetice în contextul geopolitic actual. Citește mai mult
Stiri Starea de sănătate a lui Bonnie Tyler: O privire detaliată asupra provocărilor și susținerii fanilor 12 mai 2026 Bonnie Tyler, celebra cântăreață galeză, se află într-o stare stabilă după o intervenție chirurgicală de urgență. Află cum reacționează fanii și impactul asupra carierei sale. Citește mai mult