Bolojan merge astăzi PE ASCUNS la Paris după eșecul diplomatic de proporții suferit de țara noastră. Cum a RATAT negocieri importante pentru România Webpress, 19 februarie 2025 Astăzi va avea loc a doua parte a Summitului de la Paris, convocat de președintele Franței Emmanuel Macron, întâlnire la care va participa și România. La începutul acestei săptămâni, tematica războiului din Ucraina a fost discutată la acea întâlnire de lideri importanți ai Europei și ai NATO, însă la noi în țară ministrul de Externe a spus că România a fost reprezentată la acea întrevedere de către Polonia. Problemele celor două țări sunt, însă, diferite, iar din informațiile obținute de Realitatea PLUS la baza acestei înțelegeri nu a existat niciun act. Prin urmare, nu știm dacă polonezii știau că ne reprezintă la acea întâlnire. Președintele Franței a transmis pe platforma de socializare X că războiul dintre Ucraina și Rusia va ajunge la pace doar dacă liderii celor două țări vor sta la aceeași masă la negocieri. Astăzi se vor întâlni mai mulți reprezentanți ai UE și vor discuta această tematică a războiului, ce implicații a avut până acum și ce implicații va avea în continuare în acest context. Comunicate noi Stiri Ilie Bolojan
Klaus Iohannis, în prezența lui Jens Stoltenberg: Noi strategii NATO după ce Putin a declanșat războiul 28 noiembrie 2022 „Am subliniat necesitatea implementării cât mai rapide a deciziilor de la Madrid. România va continua să aducă o contribuție substanțială la apărarea colectivă a NATO”, a spus Klaus Iohannis. „Am evaluat împreună situația generată de agresiunea din Ucraina, cu accent pe flancul estic al NATO și pe zona Mării Negre…. Citește mai mult
Stiri Pogorârea Sfântului Duh 2026: Semnificația profundă a Rusaliilor în tradiția românească 30 mai 2026 Pogorârea Sfântului Duh, celebrată pe 31 mai și 1 iunie 2026, marchează nașterea Bisericii creștine și are un impact profund asupra tradițiilor românești. Citește mai mult
Vremea 18 aprilie – Maximele zilei nu depășesc 11 grade – Frig în toată țara 18 aprilie 2022 Astăzi vremea se va menţine deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 13 grade. Cerul va avea înnorări, iar pe arii restrânse în vest, sud-vest şi în centru vor fi precipitaţii. Va ploua, dar trecător, în Transilvania şi în… Citește mai mult