Cristian Diaconescu dezminte faptul că România nu va mai beneficia de garanțiile de securitate din partea SUA și NATO Webpress, 19 februarie 2025 „În 2022, în momentul în care a avut loc ofensivă în Ucraina, în pachetul de propuneri pentru a opri ofensivă, Vladimir Putin a cerut ca NATO să își retragă garanțiile de securitate pe aliniamentul din 1997, ceea ce însemna practic că noi statele venite din comunism care intraserăm în NATO să nu mai beneficiem de garanțiile de securitate.”, a declarat șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu. Întrebat dacă în aceste zile la negocierile din aceste zile dintre SUA și Rusia ar fi existat pe masă această cerere, de a nu mai beneficia garanțiile de securitate, Diaconescu neagă vehement, spunând că e vorba de un pachet de negociere din 2022. „Este un pachet de negociere din 2022 care nu a ajuns la o finalitate, de altfel și privind statele Baltice, Bulgaria, Ungaria, există o solicitare similară.” „Ceea ce am spus la un alt post de televiziune a fost faptul că această solicitare nu a fost acceptată sub nicio formă nici de americani și în mod evident nici de europeni, nici atunci și nici acum, ceea ce este o știre bună.” Întrebat de faptul că România nu are contacte cu administrația Trump, Diaconescu a negat acest lucru, spunând că România are contacte cu administrația de la Washington, adăugând faptul că „nu am ajuns la nivelul unui dialog de substanță care presupune un nivel corespunzător”. „Problemele sunt extrem de grave, vor urmă dialoguri bilaterale și toți suntem interesați că aceste dialoguri să fie de nivel și să aibă un răspuns privind interesele de astăzi.”, a adăugat Cristian Diaconescu. Comunicate noi Stiri
Copil accidentat de un șofer drogat. Bărbatul, reținut după ce a încercat să mușamalizeze cazul: victima, convinsă să nu se ducă la spital 7 noiembrie 2023 Doi bărbați au încercat să convingă un copil să nu se ducă la spital după ce toți trei au fost implicați într-un accident pe un drum județean din Suceava. Bărbații au fost reținuți. Polițiștii din Suceava au fost sesizați, duminică, de angajații Spitalului din Gura Humorului că un minor s-a… Citește mai mult
Stiri Decizia Ministrului Radu Miruță: Biletul de Metrou Rămâne la 5 Lei. Ce Implică Această Măsură pentru Capitală? 19 iunie 2026 Ministrul Radu Miruță a anunțat că prețul biletului de metrou rămâne la 5 lei, suspendând majorarea prevăzută. Această decizie reflectă problemele financiare ale Metrorex și impactul asupra cetățenilor. Citește mai mult
Când începe programul RABLA 2022. Care sunt noutățile din acest an. Bugetul va fi cel mai mare din istoria programului 3 februarie 202231 martie 2022 Ghidurile pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022 au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial în data de 2 februarie 2022. Ulterior publicării se vor lansa Programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022, cel târziu pe 8 februarie, a anunțat joi Administrație Fondului pentru Mediu. O schimbare importantă… Citește mai mult