Guvernul dă 2.000 de lei pentru copii. Cine sunt persoanele care pot beneficia de sprijin Webpress, 22 februarie 2025 Până în 2027, tichetele sociale destinate mamelor cu nou-născuți vor fi finanțate prin „Programul Incluziune și Demnitate Socială”, bugetul total dedicat acestei măsuri fiind de 120 milioane euro, conform Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic este de 2.000 de lei și se va acorda într-o tranșă unică pentru fiecare nou-născut, pe o perioadă de 4 ani (2024-2027). Mamele care beneficiază de sprijin sunt cele care se încadrează în următoarele categorii: – mame care beneficiază de venit minim garantat prin dispoziție scrisă a primarului; – mame care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei; – mame aflate în situații de risc; – victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și altele asemenea și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate; – mame care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile; – mame minore. Comunicate noi Stiri
Stiri Impactul unei întreruperi majore: Traficul feroviar din Norvegia paralizat din cauza unei avarii în comunicații 8 octombrie 2026 O întrerupere a comunicațiilor a dus la paralizarea traficului feroviar din Norvegia, ridicând întrebări despre vulnerabilitatea infrastructurii critice. Citește mai mult
Stiri Planul de Pace în Ucraina Propus de Donald Trump: O Analiză Detaliată 7 septembrie 2026 Mass-media rusă a publicat un plan de pace elaborat de Donald Trump pentru Ucraina. Detalii despre propunerile acestuia și implicațiile geopolitice sunt analizate în acest articol. Citește mai mult
Stiri Eclipsa Totală de Soare din August 2026: Un Spectacol Astronomic Unic pe Cerul European 26 mai 2026 Pe 12 august 2026, o eclipsă totală de Soare va fi vizibilă din mai multe regiuni ale emisferei nordice, inclusiv din Europa. România va putea observa acest fenomen doar parțial. Citește mai mult