Deputații din Comisia de sănătate aprobă reducerea TVA la 9% pentru scutece și produse pentru igienă de uz feminin Webpress, 25 februarie 2025 Legea ar urma să intre în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial. Deputații din Comisia de sănătate au adoptat forma proiectului care a trecut de Senat și care este diferită de cea depusă de inițiatori. Inițiatorii au propus la depunerea în Parlament ca TVA să se reducă la 9% pentru mai multe produse și anume: tampoane igienice și tampoane de uz feminin, șervețele și scutece pentru copii, scutece pentru adulți, pastă de dinți, deodorante corporale și antisudorifice, săpunuri de toaletă personală. O mare parte dintre aceste produse au fost eliminate la Senat. Proiectul de lege nu a primit susținerea Guvernului, pe motiv că aceste reglementări ar intra în contradicție cu angajamentele asumate de România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență și cu recomandările în domeniul TVA formulate de Banca Mondială, „existând riscul de suspendare a fondurilor alocate în această reformă”. Președintele comisiei, Alexandru Rogobete, a precizat că votează pentru forma de la Senat, dar consideră că reducerea TVA la aceste produse nu va aduce automat și reducerea prețurilor. „Voi vota pentru forma adoptată de Senat ca formă de responsabilitate pentru grupurile vulnerabile, dar mențin opinia că această modificare nu cred că la raft va rezolva problema prețului”, a precizat Rogobete. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut și votat în plenul Camerei Deputaților, care este for decizional. Comunicate noi Stiri
Sisteme antifurt pe pachetul de unt! Produsele alimentare banale care au ajuns „de lux” după valul de scumpiri 30 ianuarie 2023 Românii au de suportat în continuare scumpiri uriașe, iar unele produse de bază precum untul sau brânza au ajuns alimente de lux, intrucât prețurile lor au crescut chiar și cu 50%! Mai multe lanțuri de magazine vând aceste produse cu sisteme antifurt. Specialiștii spun că în acest moment sunt tot… Citește mai mult
Pentagonul, linie roșie cu Vladimir Putin în războiul din Ucraina 3 martie 2022 Statele Unite spun că nu au trupe în Ucraina, dar ele şi aliaţii NATO din Europa sunt îngrijoraţi de posibile consecinţe, inclusiv accidente, în timp ce Rusia pune în scenă cel mai mare asalt asupra unui stat european de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. De asemenea, SUA şi… Citește mai mult
Stiri Eugen Tomac și posibila nominalizare pentru funcția de prim-ministru: O analiză a contextului politic românesc 27 mai 2026 Eugen Tomac, europarlamentar și lider al Partidului Mișcarea Populară, a fost întrebat despre o posibilă nominalizare pentru funcția de prim-ministru, stârnind discuții importante în contextul politic românesc. Citește mai mult